Explozia unei maşini-capcană miercuri într-o piaţă aglomerată dintr-un cartier musulman şiit din Bagdad a făcut cel puţin 20 de morţi, au anunţat poliţia irakiană şi surse medicale, informează Reuters.

Alte 48 de persoane au fost rănite în explozia produsă în cartierul Shurta din sud-vestul capitalei irakiene.

Niciun grup nu a revendicat imediat responsabilitatea pentru atac, dar militanţii suniţi ai Statului Islamic ce controlează o mare parte din nordul şi vestul Irakului îi iau ca ţinte de multe ori pe şiiţi. O explozie masivă, ce a ucis peste 100 de persoane în urmă cu mai puţin de o săptămână în oraşul Khan Bani Saad, a fost revendicată de Statul Islamic.

Forţele de securitate irakiene şi grupurile paramilitare şiite sunt în prezent concentrate în provincia din vest Anbar, unde pregătesc o ofensivă pentru a recuceri principalul guvernorat musulman sunit — cel mai mare din Irak.

Naţiunile Unite au declarat la începutul acestei luni că aproape 15.000 de persoane au fost ucise în 16 luni până la 30 aprilie.