Poliţiştii bucureşteni au pus în aplicare, miercuri, zece mandate de percheziţie, în Capitală şi judeţele Prahova, Ilfov şi Braşov şi şase mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care s-ar fi produs un prejudiciu de 29 de milioane de lei.

"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au derulat, în perioada 2008 - 2010, operaţiuni comerciale fictive prin care au tranzacţionat produse petroliere, precum şi alte bunuri mobile sau imobile, prin intermediul unor firme fantomă, în vederea deducerii de impozite şi taxe datorate bugetului de stat", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

De asemenea, suspecţii au falsificat contracte de vânzare-cumpărare, încheieri de autentificare ale notarilor publici, datele de identitate ale unor persoane, schiţe cadastrale, prin care au introdus în circuitul comercial un bun imobil care nu există în fapt, tranzacţionat de cei în cauză în anul 2008, cu suma de 13.050.000 de euro.

"În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, iar persoanele implicate au fost conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice - Sector 4", se arată în comunicat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.