26 iunie 2015 poate rămâne în istorie sub denumirea de Vinerea Sângeroasă! Patru atentate au zguduit lumea. Trei continente şi 4 ţări au fost victimele criminalilor, care au ucis peste 110 persoane.

Franţa a fost din nou ţinta criminalilor! Un individ cu legături în ISIS şi-a decapitat patronul şi a rănit alte două persoane.

Persoana decapitată în atacul terorist comis vineri într-o uzină de produse chimice, situată în apropierea localităţii franceze Lyon, este managerul unei societăţi de distribuţie din aceeaşi zonă, iar autorul atacului, Yassin Salhi, în vârstă de 35 ani, era angajat ca şofer al respectivei societăţi, transmite AFP.

Capul victimei a fost găsit agăţat de gardul uzinei ce aparţine grupului american Air Products, alături de două drapele islamiste. Există totuşi ipoteza ca acest ultim detaliu să fie de fapt o diversiune pusă la cale de autorul atacului, deşi ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a declarat că Yassin Salhi s-a aflat între anii 2006 şi 2008 în atenţia serviciilor de informaţii, el fiind bănuit de 'radicalizare' şi că 's-ar fi aflat în contact cu mişcarea salafistă'.

Atacatorul a pătruns în incinta uzinei cu un vehicul ce avea autorizaţie de acces. Acolo el şi-a decapitat patronul şi a produs o explozie după ce a lovit cu maşina pe care o conducea mai multe recipiente cu gaze. Alte două persoane au fost rănite, inclusiv un pompier care a reuşit să-l imobilizeze, teroristul fiind apoi reţinut.

Soţia sa, arestată şi ea după atac, a afirmat că nu înţelege ce l-ar fi putut determina pe soţul ei să recurgă la un asemenea gest, susţinând că amândoi fac parte dintr-o familie de 'musulmani normali' şi că nu a remarcat în ultima vreme ca el să manifeste un comportament care să-i dea de bănuit.

Autorităţile au mai anunţat arestarea unei a treia persoane ce a fost reperată făcând mai multe deplasări suspecte în zona incidentului.

Preşedintele Francois Hollande, care a fost nevoit să plece mai devreme de la Consiliul European, a convocat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al Franţei şi a decretat instituirea nivelului maxim de alertă teroristă pentru următoarele trei zile în regiunea Rhone-Alpes. Totuşi, liderul de la Elysee a declarat că nu există informaţii care să indice o posibilă legătură între acest atac şi cel comis în aceeaşi zi în staţiunea tunisiană Sousse, soldat cu cel puţin 27 de morţi, inclusiv turişti străini.

În Tunisia, occidentalii europeni au fost ucis într-un atentat. Bilanţul provizoriu al atacului terorist comis vineri de un individ înarmat asupra unui hotel din staţiunea balneară Sousse, în Tunisia, a ajuns la 37 de morţi şi 36 de răniţi, a anunţat Ministerul tunisian al Sănătăţii, transmite AFP.

Conform sursei citate, mai mulţi răniţi sunt în stare critică. Autorităţile tunisiene încă nu au precizat naţionalitatea victimelor, dar cel mai probabil majoritatea sunt turişti străini. Potrivit reţelei hoteliere din care face parte hotelul Riu Imperial Marhaba, turiştii cazaţi în prezent acolo provin în special din Marea Britanie şi statele Europei Centrale.

Atacul a fost comis de un student tunisian, care a acţionat singur şi nu se numără printre cei suspectaţi că ar avea legături cu organizaţii teroriste, fapt care nu exclude posibilitatea ca o astfel de grupare să fie în spatele atacului, ce nu a fost deocamdată revendicat.

Un alt atac a avut loc în Asia. Cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 202 au fost rănite vineri în atentatul antişiit revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) care a vizat o moschee din capitala emiratului Kuweit, potrivit unui nou bilanţ furnizat de Ministerul de Interne, relatează AFP.

Acesta este primul atac ce a vizat un loc de rugăciune frecventat de şiiţi în acest emirat cu populaţiei majoritar sunnită. Ţara vecină Arabia Saudită a fost afectată în două rânduri luna trecută de atacuri similare ale organizaţiei jihadiste ce s-au soldat cu peste 20 de morţi.

Şi, tot în Africa, zeci de soldaţi au fost ucişi vineri în Somalia într-un atac comis de islamişti ai miliţiilor shebab la o bază a forţei Uniunii Africane (UA), deţinută de un contingent al armatei burundeze, relatează AFP.

'Luptele au fost cele mai violente înregistrate vreodată în zonă, combatanţi shebab au preluat total controlul asupra bazei şi au ucis numeroşi soldaţi', a declarat Alinur Mohamed, un comandant local.

Potrivit unor martori, cel puţin 50 de persoane şi-ar fi pierdut viaţa. Atacul a avut loc într-o regiune în care accesul este dificil, situată la 100 de kilometri nord-vest de capitala Mogadishu. Deocamdată nu a fost furnizat niciun bilanţ oficial al victimelor.