Poliţiştii au făcut apel la focuri de armă pentru a-l prinde pe un bărbat care daduse două spargeri de magazine în Bucureşti. Acesta a fost prins în Piaţa Gorjului din Bucureşti după ce a fost împuşcat în picior şi torace. Hoţul a fost dus de urgenţă la spital.

Incidentul s-a petrecut la ora 4 dimineaţa. Acesta spart o gogoşerie şi apoi un magazin de panificaţie. La ultima spargere a fost observat de o patrulă de poliţie şi urmărit. Hoţul a fost somat dar a continuat să fugă, iar agenţii, după ce au tras şi în aer, l-au împuşcat. Individul era recidivist şi abia fusese eliberat din închisoare.

Ofiţerii de la Investigaţii Criminale şi Parchetul au preluat cercetarea cazului.