Ultima găselniţă în materie de înşelăciune pe banii naivilor este un dispozitiv minune care ar reduce consumul de carburant.

Gadgetul se vinde pe internet cu preţuri cuprinse între douăzeci şi două sute de lei. Reporterii Jurnalului Naţional au vrut să organizeze o întâlnire cu un astfel de vânzător. Foarte amabil la telefon, acesta s-a codit să se vină personal cu dispozitivul. Până la urmă, a spus că trimite o colaboratoare a firmei. Spre surprinderea jurnaliştilor, la întâlnire a venit o bătrână care nu ştia mare lucru, decât “că până acum nu s-a plâns nimeni!”

Desigur, Protecţia Consumatorului a fost asaltată cu reclamaţii privind acest produs care se ataşează în locul brichetei. „Am primit destul de multe reclamaţii privind acest economizor de carburant. Am făcut chiar o alertă prin care am avertizat consumatorii să nu mai cumpere aşa ceva”, spune Laura Pascu, purtător de cuvânt al Centrului European pentru Protecţia Consumatorului.