Primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a fost ridicat, joi după-amiază, de procurorii DNA, în urma percheziţiilor făcute la locuinţa sa, dar şi la sediul primăriei şi la Poliţia Locală, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în acest an, edilul urmând să fie adus la Bucureşti.

Primarul a fost ridicat de procurori de la vila sa din Copou în jurul orei 14.30, el fiind însoţit de doi mascaţi care l-au urcat într-o dubă, transmite corespondentul MEDIAFAX. Nichita urmează să fie adus la DNA Bucureşti, pentru audieri. Şi şeful Poliţiei Locale, Liviu Hliboceanu, a fost ridicat de anchetatori în jurul orei 13.30, el fiind dus tot la DNA Bucureşti.