În România se fură ca-n codru. Un bancomat a fost furat cu totul din holul unui magazin din Chiajna. Totul s-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi când patru bărbaţi au pus umăr lângă umăr, au scos bancomatul din zid şi l-au urcat într-o autoutilitară. Au gonit apoi cât au putut ca să nu fie prinşi de Poliţie.

Au uitat însă de camerele de luat vederi care au fost tot timpul cu ochii pe ei. Astfel anchetatorii au putut vedea cum cei patru hoţi cu feţe acoperite au smuls bancomatul din perete şi l-au urcat într-o autoutilitară. Până acum nu au fost prinşi, dar anchetorii fac în continuare cercetări.