Universitatea americană Princeton a anunţat marţi că a primit o donaţie excepţională constând în cărţi şi manuscrise, printre care se află o biblie tipărită de Johannes Gutenberg şi un exemplar original al Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite, având o valoare estimată la 300 de milioane de dolari, scrie AFP.

Această donaţie de 2.500 de cărţi, cea mai importantă din istoria acestei cunoscute universităţi din New Jersey, a fost făcută de filantropul şi colecţionarul William Scheide, fost elev absolvent al universităţii în 1936, care a murit în noiembrie anul trecut la vârsta de 100 de ani.

Colecţia include primele şase exemplare ale Bibliei tipărite, printre care unul semnat de Johannes Gutenberg în 1455, caiete de partituri originale ale lui Beethoven din anii 1815-1816 şi primele patru opere ale lui Shakespeare.

Este cea mai minunată colecţie a bibliotecii noastre, a declarat preşedintele universităţii Christopher Eisgruber, care şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul colecţiei, Bill Scheide.