Preşedintele rus, Vladimir Putin, a cerut guvernului de la Kiev să le permită soldaţilor ucraineni să se predea rebelilor proruşi care au asediat oraşul Debalţeve, unde luptele continuă în pofida armistiţiului de la Minsk, relatează Sky News, în pagina electronică.

Rebelii proruşi au încercuit militarii ucraineni în acest oraş şi au luat numeroşi prizonieri.

Putin a declarat că Kievul ar trebui să le permită militarilor să se predea şi a avertizat guvernul să nu împiedice soldaţii din armata ucraineană să depună armele. "Dacă nu sunt capabili să ia această decizie ei înşişi şi să dea acest ordin, atunci sper că nu vor pune sub acuzare persoanele care vor să îşi salveze vieţile lor şi pe ale altora", a declarat el.

Putin a adăugat că speră că rebelii le vor permite ucrainenilor să se întoarcă la familiile lor după ce se vor preda.

Focuri de artilerie au loc în oraşul Debalţeve le fiecare cinci secunde şi cerul este acoperit de fum negru. Rebelii susţin că acordul de săptămâna trecută nu se aplică la Debalţeve, un punct strategic între cele două zone controlate de rebeli.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a numit operaţiunea rebelilor din Debalţeve un "atac cinic la adresa acordului de la Minsk".

În timpul unei conversaţii telefonice cu cancelarul german Angela Merkel, marţi, Poroşenko a cerut Uniunii Europene şi comunităţii internaţionale să adopte o "reacţie dură faţă de acţiunile trădătoare ale rebelilor şi Rusiei".

Cel puţin zece militari ucraineni au fost ucişi şi mulţi alţii au fost răniţi în interiorul şi în jurul oraşului de la intrarea în vigoare a armistiţiului.

Foto>time.com

Mediafax