Trenurile de călători circulă cu viteză redusă, din cauza gerului, şi ajung la destinaţii cu întârzieri, în medie, între 30 şi 60 de minute, dar nicio linie de cale ferată nu este închisă, potrivit companiei CFR.

Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că circulaţia trenurilor pe întreaga reţea feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivel naţional.

Personalul feroviar verifică şinele, macazurile şi liniile de contact, în staţii şi în linie curentă, astfel încât să se intervină şi să se remedieze orice posibilă defecţiune tehnică, a precizat sursa citată.

Călătorii sunt sfătuiţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Numerele de telefon de la staţiile CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Info Utile/Informaţii Telefonice, iar situaţia actualizată privind circulaţia trenurilor este afişată pe site-ul cci.cfr.ro/mt/default.asp.

Pasagerii care doresc să renunţe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în toată ţara vor fi, până vineri, temperaturi minime sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, iar în timpul zilei se vor înregistra temperaturi maxime între minus zece şi zero grade.

Dacă ţi-a plăcut articol