Trustul Intact trebuie să plătească companiei RCS & RDS despăgubiri de 5 milioane de lei. Suma a fost stabilită printr-o sentinţă a magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti. Decizia judecătorilor nu este însă definitivă.

Compania RCS & RDS a dat în judecată grupul de presă Intact, după ce Antena 1 şi Antena 3 au desfăşurat o campanie de denigrare la adresa companiei de cablu. Aceste două televiziuni acuzau RCS & RDS de faptul că ar fi eliminat în mod abuziv posturile Intact din grila sa de programe.

Instanţa a mai decis ca, pe lângă plata daunelor de 5 milioane de lei, Antena 1 şi Antena 3 să difuzeze timp de o lună, sub formă de ştire, din oră în oră, decizia judecătorilor.

Digi24.ro