Camera Deputaţilor a respins, marţi, proiectul legii amnistiei şi graţierii, fiind înregistrate 293 de voturi în favoarea acestei decizii, un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Anterior, marţi, Comisia juridică a decis, în unanimitate, să formuleze raport de respingere la proiectul legii amnistiei şi graţierii.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că reprezentanţii PSD şi ai celorlalte formaţiuni din coaliţie vor vota, marţi, în Parlament, pentru "respingerea definitivă" a legii amnistiei şi graţierii şi pentru încuviinţarea cererilor Justiţiei.

Klaus Iohannis a cerut, luni, Parlamentului să se ţină de cuvânt, iar marţi să pună pe ordinea de zi legea amnistiei şi a graţierii şi să o pice.