Poliţişti din Statele Unite şi 16 ţări europene au închis sute de site-uri transformate în pieţe negre pentru droguri şi armament, ascunse în spatele paravanului reţelei TOR. În total, 17 persoane au fost arestate în cursul acestei operaţiuni internaţionale lansate joi de către poliţiile americană şi din 16 ţări europene, a precizat vineri Biroul European de Poliţie EUROPOL.

De asemenea, 414 site-uri au fost închise, anunţă organizaţia, care a refuzat să dezvăluie cum au reuşit poliţiştii să-i identifice pe vânzători şi pe administratorii site-urilor.

Această vastă operaţiune comună a vizat pieţe negre care „funcţionau ca nişte servicii ascunse pe reţeaua TOR“, a precizat EUROPOL.

TOR, un program liber şi gratuit, este o platformă care garantează anonimatul pe Internet. „The Onion Router“, numele său original, de la care provine acronimul TOR, permite suprapunerea unor straturi de protecţie, cu scopul de a nu fi descoperit.

El procedează la încodarea activităţilor online, ca de exemplu vizite pe site-uri sau trimiterea de mesaje, şi expediază aceste date printr-o reţea mondială de relee care le curăţă treptat, păstrând doar straturi infime, indispensabile trecerii în ceea ce este cunoscut sub numele de „Darknet“, faţa ascunsă a Internetului.

Operaţiunea, efectuată între altele de către poliţiile franceză, germană şi britanică, „are ca scop să oprească vânzarea, distribuirea şi promovarea obiectelor ilegale şi periculoase, ca de exemplu armament şi droguri, care erau vândute pe pieţe negre online“, a precizat EUROPOL.

Au fost confiscate echivalentul a 800.000 de euro în monedă virtuală Bitcoin - utilizată în tranzacţii -, 180.000 de euro în numerar şi droguri. "În spatele acestor pieţe negre se ascund persoane care câştigă miliioane de euro. Va fi rândul lor", a adăugat el, citat într-un comunicat postat pe site-ul Parchetului olandez.

Intervenţia are loc la câteva zile de la arestarea la San Francisco a presupusului administrator al celei de a doua versiuni a site-ului Silk Road, cunoscută şi sub numele de „e-Bay-ul drogurilor“.