Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă a primarului din Piteşti, Tudor Pendiuc, şi a trei oameni de afaceri acuzaţi în dosarul de corupţie, în timp ce fiica edilului şi o altă persoană vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru primarul Tudor Pendiuc şi oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, în dosarul de corupţie legat de atribuirea şi prelungirea unui contract privind transportul public local.

Fiica primarului, fosta realizatoare TVR Emanuela Elena Pendiuc, şi Florin Şerban Barbu, care fuseseră reţinuţi de procurorii DNA, au fost puşi în libertate, judecătorul dispunând în cazul acestora măsura controlului judiciar.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

În timpul judecării propunerilor de arestare preventivă, omului de afaceri Constantin Scarlat i s-a făcut rău la Tribunalul Bucureşti, acesta fiind preluat de un echipaj SMURD şi transportat la spital.

Un echipaj SMURD l-a transportat pe pacient la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au reţinut, joi, pe primarul Tudor Pendiuc, pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată (două acte materiale), şi pe fiica acestuia, fosta realizatoare TVR Emanuela Elena Pendiuc, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Anchetatorii i-au reţinut şi pe Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, Florin Şerban Barbu, acţionar la SC Conarg Real Estate SRL, pentru complicitate la dare de mită şi spălare de bani, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi, ambii reprezentanţi ai societăţilor Girexim Universal SA şi CNCD SA, pentru complicitate la abuz în serviciu, arată DNA, într-un comunicat de presă.

Procurorii DNA au arătat, în ordonanţele de reţinere, că societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local.