Mai multe persoane au fost rănite miercuri în Ierusalimul de Est după ce un şofer a intrat cu maşina în mai mulţi trecători, după care a fost împuşcat mortal de forţele de ordine israeliene, potrivit Agerpres. După ce a lovit pietonii, bărbatul a coborât din automobil şi a început să îi lovească pe trecători cu o bară de fier, fiind împuşcat mortal de poliţişti.

Incidentul a avut loc la exact două săptămâni după ce un palestinian din Ierusalimul de Est şi-a condus maşina către o staţie de autobuz, ucigând un copil şi rănind alte opt persoane înainte de a se sinucide.