“Dacă Uniunea Europeană vrea să dicteze Ungariei ce să facă, atunci Ungaria ar trebui să ia în considerare ieşirea treptată din Uniune, iar dacă Bruxellesul îi spune unei ţări cum ar trebui să se guverneze, atunci se aseamănă cu Moscova înainte de schimbarea regimului, a declarat Laszlo Kover, preşedintele parlamentului maghiar şi membru al partidului de guvernământ Fidesz, scrie Ziarul Financiar.

Discursul a atras imediat critici. Un parlamentar a pus o problemă esenţială.  Politicianul a spus că a venit timpul ca premierul Viktor Orban să anunţe dacă viitorul Ungariei stă într-o alianţă cu Moscova sau într-una cu Bruxellesul.

Partidul Liberal a catalogat declaraţiile lui Kover ca fiind „o greşeală serioasă”, mai ales după ce SUA au sancţionat şase oficiali maghiari prin interdicţii de călătorie.