“Ziua de 25 octombrie 2014 va rămâne în istoria măsurătorilor meteo ca fiind cea mai rece în mai multe localităţi din sudul ţării, inclusiv Bucureşti. Totodată, pentru Bucureşti, 25 octombrie 2014 va rămâne ziua cu cel mai timpuriu strat de zăpadă depus. Au fost zece centimetri la staţia Băneasa ieri, a declarat meteorologul Mihai Timu, la Digi24.

Astfel, au fost maxime de 3 grade în Bucureşti, 4 grade la Craiova şi Buzău, 2 grade la Călăraşi, 1 grad la Giurgiu.

Meteorologul a explicat că acest episod de vreme rea se va încheia începând cu această după-amiază, când precipitaţiile se răstrâng spre bazinul vestic al Mării Negre.

Vremea deosebit de rece se va menţine însă şi în următoarele două – trei nopţi.

În depresiunile din estul Transilvaniei vor fi minus 14 – minus 15 grade. Nu se va atinge însă recordul lunii: minus 22 de grade.  În cea de-a doua parte a săptămânii, spre sfârşitul weekendului următor, vor fi înregistrate temperaturi normale perioadei.

Luni însă, vremea va fi închisă, cu ploi şi burniţă, la Bucureşti. Noaptea se vor înregistra zero grade, iar ziua, şapte. Marţi, se va ajunge la 10 grade în Capitală.