Fostul senator, Sorin Roşca Stănescu lansează, pe blogul său, noi atacuri la adresa Justiţiei. El spune că nu crede în independenţa Justiţiei şi îi numeşte mercenari pe magistraţii şi procurorii români. SRS a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol. „Ce proceseaza judecătorii? Ceea ce au instrumentat procurorii. Iar dacă au existat procurori butonaţi, magistraţii sunt obligaţi să joace la liber impus. Se întâmplă ca lucrurile să devină şi mai complicate atunci când nu se mai găsesc judecători pentru a fi promovaţi. Când aceştia sunt substituiţi cu procurori. Făcuţi peste noapte judecători. Unii cu consemne. Cu misiune“, susţine Sorin Roşca Stănescu pe blogul personal.

SRS mai scrie că unii magistraţi acţionează întocmai ca nişte mercenari. „Dacă într-un sistem care îşi va reveni după un deceniu al ruşinii, Consiliul Superior al Magistraturii va deveni, în fine, singura instanţă în măsură să numească, să promoveze sau să retrogradeze procurori şi judecători, fără nicio imixtiune a guvernului sau preşedinţiei, atunci va exista şansa ca justiţia să se autoreglementeze cu adevărat şi să elimine, într-un timp rezonabil, toate elementele de ingerinţă din sânul ei. Adică mercenarii“, adaugă acesta. Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol la începutul lunii şi este încarcerat la Penitenciarul RAhova pe toată perioada de carantină.