Cultul exagerat faţă de străini al autorităţilor române a dus la o atitudine discriminatorie faţă de cetăţenii români. În timp ce faţă de suporterii maghiari, jandarmii şi agenţii de pază s-au purtat cu mănuşi, rugăminţi fierbinţi, numai şi numai să nu facă scandal în incinta stadionului, faţă de cetăţenii şi suporterii români, jandarmii şi agenţii firmei de pază s-au purtat ca la o fermă evacuându-i cu „jordia“ ca pe nişte vite, plesnindu-i la nimereală, părinţi, copii, oameni în vârstă.

După tot scandalul din tribune, provocat, se pare, de ultraşii maghiari, numai suporterii români au primit amenzi, sancţiuni ori interdicţia de a intra pe teren. De asemenea, nici maghiarii care au vandalizat mai multe maşini la Comarnic nu au fost identificaţi şi traşi la răspundere pentru infracţiunea de distrugere.

46 de suporteri români au avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul meciului, după bătaia încasată de la agenţii BGS şi de la jandarmii români. Dintre acestea, 12 persoane au fost transportate la spital.

Aproximativ 30 de suporteri români au fost duşi la secţiile de poliţie, pentru cinci fani s-a dispus sancţiunea de a merge la stadion un an, iar mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri, la meciul România – Ungaria. Niciun suporter maghiar, deşi ultraşii au aruncat cu scaune, au aruncat cu petarde şi au aruncat cu torţe, au rupt dispozitivul BGS, au vandalizat mai multe autoturisme la Comarnic, nu a fost sancţionat pentru vreuna din aceste fapte.

Paradoxal, mulţi dintre românii care au venit la acest meci să-şi încurajeze echipa naţională s-au simţit ca nişte oaspeţi nedoriţi într-un mediu ostil, de parcă România ar fi jucat în deplasare.

Foto: Mediafax