Doi spanioli au fost internaţi la Spitalul Carlos al III-lea din Madrid, sub suspiciunea de infectare cu Ebola. Anunţul vine la doar o zi după confirmarea primului caz de infectare pe teritoriul Europei, o asistentă care a îngrijit doi misionari infectaţi în Africa. Ambii bărbaţi au decedat.

Cei doi spanioli care manifestă simptomele bolii sunt cadre medicale şi au intrat în contact cu asistenta.

Femeia se afla în concediu, s-a simţit rău şi s-a prezentat la spital pentru investigaţii. Dar, pentru că nu avea febră, a fost trimisă acasă. Abia după câteva zile, a fost pusă sub carantină.

Potrivit martorilor, se pare că n-au fost respectate nici cele mai elementare norme de protecţie în timpul tratamentului. Infirmierele şi asistentele susţin că echipamentele folosite nu aveau sisteme de ventilaţie autonome, iar materialele contaminate ar fi fost transportate cu liftul pentru pacienţi!

„Nu au urmat procedurile de izolare, în sala de aşteptare erau ţinuţi membrii familiei, laolaltă cu alţi oameni”, afirmă o femeie.

Asistenta infectată cu Ebola a avut acces la camera unuia dintre pacienţii infectaţi în Africa de două ori, o dată pentru tratament şi a doua oară după moartea acestuia.

Autorităţile sanitare din toată Europa sunt în alertă, inclusiv în ţara noastră.

„Autorităţile de sănătate publică din România analizează toate aceste aspecte, încât încercăm în România să găsim o soluţie, dacă vom fi puşi într-o astfel de situaţie să existe o facilitate de îngrijire medicală”, a declarat la Digi24 Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

Ebola se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale unui bolnav, iar perioada de incubaţie durează între două şi 21 zile. Nu există vaccin sau tratament, iar rata de mortalitate depăşeşte 50 la sută.