Dosarul în cazul accidentului produs sâmbătă pe DN 1 a fost preluat de Parchetul Tribunalului Prahova, anchetatorii urmând să schimbe încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare, scrie Mediafax

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Prahova au preluat, luni, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean dosarul în cazul accidentului produs sâmbătă seară pe DN 1 şi în urma căruia şase persoane şi-au pierdut viaţa.

Surse din Poliţia Prahova au declarat pentru MEDIAFAX că în acest dosar penal va fi schimbată încadrarea juridică din ”ucidere din culpă” în ”omor calificat”, în urma datelor care arată că tânărul de 28 de ani care a provocat accidentul a făcut acest gest cu premeditare.

Luni, trupurile neînsufleţite ale celor cinci victime care se aflau în autoturismul BMW X3 care circula regulamentar au fost ridicate de la Serviciul de Medicină Legală (SML) Prahova. Până luni după-amiază, cadavrul tânărului suspectat că a provocat în mod deliberat accidentul nu fusese ridicat de rude de la SML Prahova.

Accidentul în urma căruia au murit şase persoane a avut loc sâmbătă seară, pe Drumul Naţional 1, între Ploieşti şi Câmpina, unde George Dumitru, în vârstă de 28 de ani, a intrat cu maşina pe contrasens, unde a lovit un autoturism BMW X3 în care se aflau cinci persoane.

În urma impactului extrem de violent, atât şoferul care a provocat accidentul, cât şi cei cinci ocupanţi ai maşinii care circula regulamentar au murit pe loc.

Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este că tânărul de 28 de ani, George Dumitru, din Bucureşti, ar fi încercat să se sinucidă. Ipoteza a fost conturată după ce George Dumitru a lăsat pe contul său de Facebook un mesaj prin care îşi lua adio de la cunoscuţi.

"Aveţi grijă de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc", este mesajul postat de bărbat pe contul său de Facebook.

Mesajul este însoţit de trei fotografii ce reprezintă un colaj de imagini în care George Dumitru apare alături de o tânără, iar una dintre fotografiile postate pe reţeaua de socializare a fost găsită în maşina bărbatului în momentul în care a avut loc accidentul.

Mesajul a fost postat sâmbătă după-amiază, la ora 16.00, din judeţul Prahova, dintr-o localitate apropiată locului accidentului. Membri ai familiei acestuia spun că după ce au văzut mesajul au intrat în alertă şi au încercat să îl contacteze pe bărbat, însă acesta îşi închisese telefonul. Potrivit acestora, se pare că după ce a postat acest mesaj George Dumitru a plecat către munte, iar când a provocat accidentul se întorcea dinspre Braşov.

Sursa:Mediafax

Foto: George Papuc