Atentat terorist dejucat în Belgia, unde un cuplu care plănuia să atace clădirea Berlaymont din Bruxelles, care găzduieşte birourile Comisiei Europene, a fost arestat îndată ce a ajuns în ţară, scrie The Guardian.
Atacatorii, un bărbat şi o femeie, se întorceau din Siria, via Turcia, când au fost arestaţi pe aeroportul din Bruxelles.
Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că ştia despre informaţiile deţinute de autorităţilor belgiene, însă Organul executiv al Uniunii Europene nu a primit niciun avertisment şi nicio amenintare în acest sens.
Tot mai multe guverne occidentale s-au arătat îngrijorate de riscul întoarcerii în ţară a celor care au plecat în Siria şi Irak pentru a se alătura grupării Statul Islamic.
Situatia este îngrijorătoare mai ales în Belgia, unde peste 400 de cetăţeni au plecat în Siria pentru a adera la gruparea extremistă.
Potrivit ziarului belgian L'Echo, aproape un sfert dintre suspectii belgiani jihadişti s-au întors acasă, iar cel puţin 10 plănuiesc atacuri teroriste asupra statului lor.
Anchetatorii belgieni au declarat ca cei doi atacatori pot fi acuzati de apartenenta la o organizatie terorista, posesie ilegala de arme, dar si de finantarea unor acte de terorism.
Atentat terorist dejucat la Bruxelles. Vizată era clădirea care găzduieşte birourile Comisiei Europene
22 septembrie 2014
(44 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Explozie la Mina Uricani: Trei mineri au fost răniţi, iar altul este căutat de către salvatori
(30 octombrie 2017)
47 vizualizări
Alegătorii britanici au votat fără să ştie ce înseamnă ieşirea din UE. Concluziile uimitoare ale presei americane şi britanice
(25 iunie 2016)
32 vizualizări
MAE respinge informaţiile conform cărora România ar primi arme nucleare transferate de SUA din Turcia
(18 august 2016)
24 vizualizări
Doi bărbaţi şi o fată de 14 ani au fost răniţi într-un accident pe autostrada Sibiu – Orăştie, traficul fiind restricţionat
(29 iulie 2017)
25 vizualizări
Un avion cargo s-a prăbuşit peste case în Kîrgîzstan. Cel puţin 36 de morţi, printre care şi şase copii
(16 ianuarie 2017)
53 vizualizări
Ceaţa a paralizat aeropotul londonez Heathrow
(11 decembrie 2013)
32 vizualizări
Turc rezident în România, prins când primea bani de la un bărbat pe care încercase să îl înşele
(4 august 2015)
23 vizualizări
Andrei Volosevici pleacă din PDL
(31 ianuarie 2014)
78 vizualizări
Român arestat la Viena după ce a vandalizat un autoturism şi a ameninţat poliţişti cu un cuţit
(25 septembrie 2018)
17 vizualizări
Incendiu la mănăstirea Vovidenia din judeţul Tulcea
(24 noiembrie 2014)
113 vizualizări
Doi deţinuţi au evadat din centrul de reţinere al Secţiei 19 de Poliţie din Capitală
(6 martie 2016)
31 vizualizări
Galaţi: Dosar penal în cazul incendiului de la depozitul de hârtie şi mase plastice; intervenţia pompierilor continuă
(8 august 2017)
49 vizualizări
Trei români arestaţi la Roma pentru uciderea unui politician
(26 ianuarie 2015)
30 vizualizări
Liderul ATP, Rafael Nadal, a fost eliminat de la Indian Wells
(11 martie 2014)
25 vizualizări
Tsipras şi-a remaniat guvernul. Opozanţii reformelor au fost înlocuiţi
(18 iulie 2015)
22 vizualizări
Explozie într-un bloc de garsoniere din Braşov din cauza unei acumulări de gaze
(26 februarie 2017)
31 vizualizări
Intersecţia de la Hale va fi blocată de lucrările la linia de tramvai
(9 aprilie 2014)
81 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024