Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a ordonat armatei să înceteze ostilităţile în estul ţării vineri, începând de la ora 15.00 GMT (18.00, ora României), după semnarea la Minsk cu rebelii a unui „protocol preliminar" pentru încetarea focului, potrivit Mediafax.

Concomitent, Occidentul lucrează în vederea înăspririi sancţiunilor impuse Rusiei.

Occidentul acuză Rusia că trimite armament şi trupe pentru a-i susţine pe insurgenţi în estul Ucrainei, însă Moscova dezminte aceste acuzaţii.

Reuniunea are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a propus miercuri un plan de pace în şapte puncte. Planul include încetarea „operaţiunilor ofensive active“ atât de către armata ucraineană, cât şi de către rebelii ruşi, monitorizarea internaţională a armistiţiului, un schimb necondiţionat de prizonieri şi crearea unor coridoare umanitare.