Preşedintele Traian Băsescu a anunţat după şedinţa CSAT, că s-au luat două decizii, una legată de prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor membre NATO pe teritoriul României, precum şi a prezenţei a 200 de militari şi personal de întreţinere, şi posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina, în domeniul cibernetic, potrivit Mediafax. „S-a discutat despre prezenţa unor aeronave de luptă ale statelor NATO pe teritoriul României, prin rotaţie, nu toate deodată. Este vorba de aeronave care fac parte din sistemul integrat de apărare al NATO şi care, alături de aeronavele româneşti, să asigure poliţia aeriană. Dincolo de avioanele de luptă, pe teritoriul ţării vor putea staţiona şi 200 de militari - piloţi, mecanici, personal de întreţinere, care să asigure funcţionarea acestor aeronave ale aliaţilor din NATO, pentru asigurarea poliţiei aeriene în spaţiul de responsabilitate al Românei. A fost adoptată această hotărâre în CSAT, vom comunica la NATO aprobarea noastră“, a explicat preşedintele. „Un alt punct a fost legat de posibila participare ca stat coordonator în proiectul fondului NATO de sprijin pentru Ucraina in domeniul apărării cibernetice. România este pregătită să îşi asume unul din cele patru programe ale NATO, în calitate de naţiune lider, şi programul pe care dorim să ni-l asumăm este legat de apărarea cibernetică a Ucrainei“, a mai adăugat acesta.
Băsescu: CSAT a aprobat prezenţa unor aeronave de luptă NATO pe aeroporturile din România.
4 septembrie 2014
(21 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Primarul din Techirghiol, reţinut de DNA. Adrian Stan a fost prins
(24 octombrie 2015)
53 vizualizări
Simona Halep se menţine pe locul 7 în lume
(3 martie 2014)
65 vizualizări
Ger în toată ţara.Temperaturile vor coborî chiar şi sub -25 de grade
(5 ianuarie 2015)
35 vizualizări
Peste 91 de persoane au murit şi alte câteva sute au fost rănite în urma seismului cu magnitudinea 7 din Indonezia.
(6 august 2018)
24 vizualizări
Trafic blocat pe DN 7A, în Hunedoara şi Vâlcea, din cauza zăpezii şi a copacilor doborâţi de vânt
(14 noiembrie 2016)
16 vizualizări
MAE: 24 de români şi un moldovean au fost evacuaţi după deteriorarea situaţiei de securitate în Yemen
(6 aprilie 2015)
19 vizualizări
93 la sută din şcoli nu au autorizaţie de la pompieri
(7 noiembrie 2015)
38 vizualizări
Coreea de Nord ar putea fi în spatele atacului cibernetic global
(16 mai 2017)
25 vizualizări
1 Decembrie: Armata Română se pregăteşte de paradă
(27 noiembrie 2014)
182 vizualizări
Trafic reluat pe Autostrada A1, unde o bandă a fost blocată după ce trei maşini s-au ciocnit
(2 februarie 2017)
19 vizualizări
Primarul municipiului Urziceni, reţinut de procurori
(17 iulie 2015)
42 vizualizări
Deputatul Nicolae Păun s-a prezentat la DNA
(25 februarie 2016)
20 vizualizări
Judecătoarea care îi achitase pe penalii din fotbal a fost eliberată din funcţie
(30 martie 2016)
68 vizualizări
Un român a murit şi mai mulţi au fost răniţi, într-un accident cu microbuz produs luni în Belgia
(22 august 2017)
55 vizualizări
Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, împlineşte 74 de ani
(19 noiembrie 2013)
55 vizualizări
Germania va sprijini Franţa în lupta contra Statului Islamic
(1 decembrie 2015)
21 vizualizări
Cum au fost escrocaţi teroriştii ISIS de trei tinere din Cecenia
(1 august 2015)
152 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024