George Copos a primit, luni dimineaţă, sentinţa în dosarul Loteria. Omul de afaceri a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu executare, pentru evaziune fiscală.

În acelaşi dosar instanţa i-a condamnat din ianuarie la câte patru ani de închisoare pe Gilio Giuzepe Roza şi Stelian Ioan Raţiu, pentru evaziune fiscală, şi pe Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Române, pentru complicitate la evaziune fiscală, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală.

În dosarul Loteria I, George Copos este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română.