Rusia şi Ucraina s-au pus sâmbătă de acord asupra modalităţilor de pătrundere pe teritoriul ucrainean a convoiului umanitar rusesc, care aşteaptă la frontieră, a anunţat un reprezentant al Crucii Roşii, potrivit Mediafax. „Cele două guverne s-au pus de acord asupra modului în care se va proceda la inspectarea convoiului“, a declarat pentru presă Pascal Cuttat, un reprezentant al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICER) în Rusia.

Kievul nu a autorizat încă intrarea încărcăturii, urmând să facă acest lucru, iar Crucea Roşie aşteaptă „garanţii de securitate“ pentru transportarea de cealaltă parte a frontierei, a precizat el.