Poliţiştii Direcţiei de Investigarea Fraudelor au descins la sediul Federaţiei Române de Ciclism, într-un dosar ce vizează o presupusă fraudare a banilor alocaţi pentru deplasarea lotului naţional la Campionatul Mondial din SUA, potrivit Mediafax.

Anchetatorii au făcut trei percheziţii, dintre care una la Federaţia Română de Ciclism, în urma cărora şapte persoane au fost duse la audieri.

Reprezentanţii FRC sunt bănuiţi că ar fi cheltuit banii alocaţi de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru deplasarea şi cazarea sportivilor pe achiziţionarea unor bunuri la suprapreţ, provocând astfel statului un prejudiciu estimat la 650.000 de lei.

Concret, deşi nici un sportiv român nu a participat la competiţia din SUA, preşedintele şi secretarul FRC ar fi cheltuit peste 100.000 de euro, bani pe care i-au folosit ca să achiziţioneze la suprapreţ hârtie igienică şi detergenţi, susţin anchetatorii.

Aceste bunuri ar fi fost vândute de către 27 de societăţi comerciale, care nu ar fi înregistrat tranzacţiile în contabilitate, administratorii acestor firme fiind cercetaţi pentru evaziune fiscală.

„Operaţiunile comerciale se presupune că erau fictive, în scopul însuşirii în interes personal al banilor. De asemenea, există suspiciuni că importante sume de bani alocate de administraţia publică centrală pentru participarea la diverse evenimente sportive sau acordarea de premii ar fi fost cheltuite în alte scopuri, fiind virate către conturile proprii ale persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul structurii sportive“, se arată într-un al Poliţiei.