Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat compania UPC România cu 5.000 de lei, pentru că aceasta a încercat să crească preţurile abonamentelor fără a obţine în prealabil acceptul clienţilor săi.

Totodată, ANPC a dispus încetarea acestei practici, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANPC.

În 3 iulie, UPC a anunţat, într-o declaraţie de presă remisă agenţiei MEDIAFAX, că Look Plus, care va difuza jumătate din meciurile din Liga 1, face parte din pachetul de bază al UPC, putând fi recepţionat de abonaţii companiei fără costuri suplimentare, în timp ce pachetul Look TV, Look TV HD şi Look Plus HD poate fi achiziţionat la preţul de 10 lei.

Pe de altă parte, UPC România a spus, într-o declaraţie de presă remisă MEDIAFAX în 23 iulie, că nu va factura pachetul Extra Fotbal fără acordul prealabil şi explicit al clienţilor. În luna iunie, UPC a anunţat achiziţionarea drepturilor de retransmisie, pentru următorii cinci ani, a celor două televiziuni care vor difuza, în proporţie echilibrată, meciurile din Liga 1 şi Cupa Ligii - Look TV şi Look Plus.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.

Televiziunile generaliste Look TV şi Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunţat, pe 2 aprilie, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înţelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I şi Cupa Ligii.

Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că au semnat acorduri de distribuţie cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV şi Look Plus.