Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus inceperea urmăririi penale şi reţinerea pentru 24 de ore, a inculpaţilor:

SOLCAN LUCIAN, ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunile concurente de:

- trafic de influenţă, în formă continuată;

- abuz in serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos;

PÎRJOLEA PAUL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de camătă, în formă continuată.

Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, în cauză există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, rezultă că, în perioada 2008-2009, în calitate de ofiţer SIPI Suceava, inculpatul Solcan Lucian, în contextul desfăşurării anchetei într-un dosar penal (comunicat nr. 1034/VIII/3 din 14 iulie 2014) şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, încălcând dispoziţiile privind securitatea naţională şi protecţia informaţiilor clasificate, potrivit cărora serviciile specializate în culegerea şi prelucrarea de informaţii au posibilitatea de a folosi informatori de teren, reprezentând surse secrete umane, cu condiţia însă, ca aceste persoane să fie protejate în cursul procesului penal astfel încât identitatea lor să rămână secretă.

Acest lucru s-a întâmplat în cazul unui martor denunţător, după ce inculpatul Solcan Lucian l-a folosit ca sursă de informaţii i-a dezvăluit ulterior identitatea, în cadrul procesului penal.

În anul 2012, acelaşi martor denunţător, la cererea expresă a inculpatului Solcan Lucian, i-a dat acestuia din urmă, sub formă de împrumut, suma de 10.000 euro pentru a-şi termina construcţia unei case de locuit în mun. Suceava.

În schimbul acestui împrumut, ce trebuia returnat într-un termen mai lung, nedefinit chiar, inculpatul Solcan Lucian, care avea influenţă printre vameşi şi lucrători de poliţie de frontieră, i-a promis martorului protecţia în Vama Siret, la tranzitarea frontierei de stat a României, cu ţigări sau cu alte produse din Republica Ucraina, fără a risca să-i fie confiscate mărfurile sau aplicarea vreunei amenzi.

Suma de bani remisă lucrătorului de poliţie, a fost împrumutată de martor de la inculpatul Pîrjolea Paul, între cei doi încheindu-se, la 11 septembrie 2012, un contract de vânzare – cumpărare autentificat la un notar, având ca obiect apartamentul proprietate personală a împrumutatului, ca şi garanţie a împrumutului.

Timp de 6 luni, martorul i-a plătit inculpatului Pîrjolea Paul, din bani personali, costul acestui împrumut de care s-a folosit exclusiv, celălalt inculpat, adică o dobândă de 10% lunară.

Martorul i-a cerut în mod repetat inculpatului Solcan Lucian, înapoierea sumei de 10.000 de euro, precizându-i că este somat de către inculpatul Pîrjolea Paul să-i restituie până la data de 01.08.2014, suma totala de 25.000 euro, constând în cei 10.000 euro împrumutaţi plus dobânda de 10% lunar calculată de la data remiterii împrumutului.

În caz contrar, martorul pierdea apartamentul, cu care garantase împrumutul.

În schimbul acestui „efort”, martorul a beneficiat de protecţia inculpatului Solcan Lucian, în trecerile sale prin Vama Siret cu ţigări sau alte produse.

În perioada 2011 – 2012, pe lângă acest împrumut, inculpatul Solcan Lucian, a pretins atât de la martorul denunţător cât şi de la alte persoane sume de bani, cuprinse între 100 – 800 euro lunar, cu titlu de taxă de protecţie, iar în momentul în care nu au mai avut posibilităţi financiare acesta nu a mai asigurat protecţia promisă.

Inculpaţilor SOLCAN LUCIAN şi PÎRJOLEA PAUL li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.