Combatanţii pro-ruşi au părăsit, împreună cu liderul lor, oraşul Slavaisnk din estul Ucrainei, considerat bastionul luptei ruse împotriva autorităţilor ucrainene, potrivit Mediafax.  „În zori, serviciile de informaţii au raportat că Ghirkin (Igor Strelkov) şi o mare parte a combatanţilor au fugit din Slaviansk, semănând confuzie în rândul puţinilor combatanţi care au mai rămas“, a scris Avakov pe pagina sa de Facebook.

Forţele ucrainene bănuiesc că insurgenţii au fugit spre Gorlivka, un oraş cu aproximativ 260.000 de locuitori situat la aproximativ 50 de kilometri sud-est de Slaviansk.

„Persoane civile se prezintă la punctele de control şi aduc arme şi vestele antiglonţ abandonate de către combatanţi“, continuă Avvakov.

„Între orele 8 şi 9, sâmbătă dimineaţa, am văzut insurgenţi părăsind Slavianskul către Kramatorsk (un oraş situat la o distanţă de aproximativ 15 kilometri). Ei spuneau «Oraşul a căzut, toată lumea pleac㻓, scrie într-un mesaj postat pe Twitter Tania Locşina, o observatoare rusă din cadrul ONG-ului Human Rights Watch (HRW), prezentă în regiune. Igor Strelkov - acuzat de Kiev că este un colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii care conduce forţele proruse de la Slaviansk, care s-a prezentat drept „ministrul Apărării“ al „republicii populare“ de la Doneţk - a cerut ajutor Moscovei vineri, subliniind că fără acest ajutor Slavianskul va cădea în curând pe mâna forţelor de la Kiev.

Avakov a anunţat anterior, sâmbătă, pe pagina de Facebook, că forţele de la Kiev au distrus cartierul general al insurgenţilor proruşi din Doneţk, situat în oraşul Artemivsk, la sud de bastinul separatist.

Vineri seară, batalionul Ministerului de Interne „Artemivsk“ a efectuat un atac asupra (oraşului) Artemivsk. Cartierul general al insurgenţilor de la Doneţk a fost distrus.

Avakov a anunţat vineri că armata ucraineană a preluat controlul asupra orăşelului Mikolaivka, cu aproximativ 15.000 de locuitori, situat la periferia Slavianskului, şi că în cursul operaţiunii au fost luaţi aproximativ 50 de prizonieri.