Cetăţeanul maghiar Mikola Bela, membru al organizaţiei Noua Gardă Ungară, urmează să fie îndepărtat, sub escortă, de pe teritoriul României după ce a fost declarat indezirabil pe o perioadă de cinci ani de Curtea de Apel Bucureşti, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al MAI, sentinţa Curţii de Apel Bucureşti a fost pusă joi în aplicare prin Inspectoratul General pentru Imigrări.

„Faţă de cetăţeanul declarat indezirabil s-a îndeplinit procedura de aducere la cunoştinţă a sentinţei judecătoreşti, acesta urmând a fi îndepărtat, sub escortă, de pe teritoriul naţional şi predat autorităţilor maghiare. Menţionăm că, în conformitate cu legislaţia comunitară şi cea română, dreptul de rezidenţă al persoanei încetează de la data pronunţării sentinţei prin care acesta a fost declarată indezirabilă“, se precizează în comunicatul MAI.

Inspectoratul General pentru Imigrări este structura din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor care, potrivit competenţelor, pune în executare sentinţa instanţei prin care un cetăţean străin sau comunitar a fost declarat indezirabil.

Curtea de Apel Bucureşti a decis joi că şeful organizaţiei Noua Gardă Ungară, Mikola Bela, este indezirabil  şi nu va putea intra în România pe o perioadă de cinci ani.

Curtea a admis astfel cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Decizia poate fi atacată cu apel, însă este executorie. Conform legii, o persoană declarată indezirabilă este escortată imediat la frontieră sau până în ţara de origine.

MAI a decis interzicerea pătrunderii în România a patru cetăţeni maghiari

Este vorba despre Tyrityan Zsolt, membru al organizaţiei Oastea Haiducilor, Zagyva Gyorgy Gyula, membru Jobbik, Szavay Istvan, membru Jobbik, şi Mikola Bela, membru al organizaţiei Noua Gardă Ungară, faţă de care organele competente au sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea declarării acestora ca indezirabili.

„Referitor la aceste persoane există indicii temeinice că fac parte din structuri implicate în activităţi de natură naţionalist-extremistă ce constituie riscuri la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale a României“, a spus un oficial MAI.