Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, în emisiunea „Dupa 20 de ani“ de la ProTV, că „probabil“ va ataca la Curtea Constituţională investirea Guvernului Ponta III deoarece se modifica programul de guvernare.

Traian Băsescu spune că prin cooptarea UDMR la guvernare trebuie desemnat de Cotroceni şi un alt premier. O asemenea acţiune a şefului statului, de contestare la CCR, este fără precedent în Romania.  „Cred că premierul nu a citit foarte bine Constituţia, art.102 spune foarte clar că programul guvernului se votează în Parlament, ceea ce înseamnă un vot pentru întregul Guvern şi aici avea dreptate Crin Antonescu, că această schimbare prin aducerea UDMR practic înseamnă un nou Guvern care trebuie să vină pentru investitură şi de ce nu şi un premier redesemnat, pentru că la instalarea unui Guvern nu se instalează doar miniştrii, se aprobă şi un program, iar noul program al Guvernului va suferi modificări consistente“, a declarat Traian Basescu.

„În mod normal, aducând ca aliat UDMR e o schimbare majoră de program, ar trebui să vină (la Cotroceni pentru desemnare, n.r). Dacă nu vine, va fi o încălcare a Constituţiei, probabil voi ataca hotărârea Parlamentului la CCR. Categoric nu-l mai desemnez pentru nimic în lume pe Victor Ponta. Are majoritate, dar pot fi şi alţi politicieni care pot conduce Guvernul din partea USD“, a mai declarat şeful statului.

Sursa : stiripesurse.ro