În urma unui ordin al ministrului Educaţiei, depunerea contestaţiilor faţă de rezultatele la Evaluarea Naţională se va face, sâmbătă, intre orele 16.00 - 22.00, ministerul notificând inspectoratele şcolare să pună în aplicare, imediat, actul normativ.

Prelungirea programului cu doua ore a fost decisă în urma unei solicitări din partea Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România, care a informat Ministerul Educaţiei Naţionale, printr-o adresă, că enoriaşii săi "respectă ziua de sâmbătă ca pe una de repaus şi de sărbatoare religioasă şi nu pot întreprinde niciun fel de alte activităţi laice, până la apusul soarelui".

"Prin decizia adoptată, MEN înţelege să respecte drepturile garantate de Constituţia României şi de legile statului român privind libertatea de conştiinţă şi asigurarea de şanse egale tuturor elevilor, indiferent de cultul de care aparţin aceştia", precizează reprezentanţii  MEN intr-un comunicat de presă