Autoarea crimei de la metrou a avut discernământ şi şi-a planificat faptele cu sânge rece, spun experţii psihiatri, după ce au analizat imaginile de pe camerele de supraveghere de la metrou.Şi-a ales victime neatente, aflate aproape de marginea peronului. A atacat cu toată forţa, cu doar câteva clipe înainte că metroul să între în staţie: a vrut să fie sigură că victimele sale nu au nicio şansă.
Agresoarea s-a recunoscut în imagini, dar nu şi-a recunoscut şi faptele. A fost arestată, iar ulterior trimisă în spitalul Jilava. Dacă, după expertiză psihiatrică, medicii vor ajunge la concluzia că atacatoarea nu avea discernământ, în cel mult doi ani ea se va întoarce pe stradă.
Psihiatrii spun că tot comportamentul agresoarei de la metrou este unul demn de a fi studiat. Şi-a ales victimele, şi-a ales momentul, şi-a fabricat, pe loc, şi-un alibi.
„Au fost câţiva, dar când a venit metroul s-au urcat cu ea în metrou. Aia că să se victimizeze, să nu o linşeze lumea, strigă: mi-a luat banii, mi-a luat banii şi arăta către fată. Lumea ce să creadă? Întrebau: Mă, tu i-ai luat banii? A bufnit-o plânsul, atunci a realizat ce s-a întâmplat. Nu a reacţionat nimeni, nu a băgat-o nimeni în seamă”, povesteşte tatăl victimei de la Costin Georgian.
„Din punct de vedere medical, această acţiune a fost dusă la capăt cu conştiinţa, fără conştientă şi cu înţelegere cât se poate de clară a urmărilor. Invocarea bolii psihice spune că în faţă unui anchetator, persoană va mima dezorganizarea psihică”, spune Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.
Tot drept luciditate trece şi corelarea atacurilor cu momentul în care trenul urmă să ajungă în staţie. Şi faptul că ambele atacuri au loc cât mai aproape de intrarea în staţie.
„A existat un timp, o întârziere în momentul în care a ţintit victima şi a împins victima, apoi în momentul în acre victima a căutat să se replieze apare un al doilea gest prin care persoană este evident că ştie ce face. Nu se sperie, nu caută în momentul respectiv vreun gest prin care să salveze persoana, după ce ar fi avut, să zicem, un impuls de moment”, afirmă Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru.
La începutul lui octombrie, agresoarea a depus o plângere la o secţie de poliţie din Craiova. Şi-a acuzat fratele că ar fi violat-o pe când avea doar cinci ani. Poliţiştii au verificat plângerea, au clasat-o, dar nu şi-au pus întrebări despre starea psihică a reclamantei. În seară crimei, poliţiştii au prins-o la patru ore de la comiterea crimei. Avea scris cu un pix pe mână „ŞI-A LUAT BĂRBAT, AM CONFUNDAT”.
Psihiatrii din cadrul Spitalului penitenciar Jilava vor stabili dacă în momentul comiterii faptelor agresoarea avea sau nu discernământ.
„Atunci practic nu mai poate fi trasă la răspundere pentru infracţiunea de omor calificată şi va fi internată într-un centru specializat până la vindecare. Dacă nu ai unde să îl deţii, unde să îl tratezi, nu ai oameni care să gestioneze acea situaţie ce poţi face? Atunci sigur vine un document juridic, unul adminstrativ şi atunci o să o pună în libertate”, afirmă Dumitru Coarnă - preşedintele sindicatului poliţiştilor.
„Nu există o lege a sănătăţii care să spună: medicul de familie este obligat să îşi vadă pacientul la nu ştiu cât timp. Dacă nu-l vede da alarmă. 2% din populaţia ţării noastre are probleme psihice”, spune Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist.
Tânăra care a scăpat cu viaţă va avea nevoie de consiliere de specialitate pentru a putea trece cu bine peste traumă.
„Avea o privire rece, urâtă. A fixat-o cu privirea când a coborât pe peron. S-a trezit împinsă puternic din spate”, afirmă tatăl victimei de la Costin Georgian.
Detaliile neştiute ale crimei de la metrou. Agresoarea ar fi avut discernământ
15 decembrie 2017
(85 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Trafic intens pe DN1 şi pe A2
(8 iunie 2020)
99 vizualizări
Dosar de urmărire penală deschis în cazul barjei scufundate în Dunăre
(14 februarie 2015)
308 vizualizări
Garda de Mediu în acţiune. În primele patru luni a aplicat amenzi de zeci de milioane de lei
(10 mai 2022)
43 vizualizări
Ministerul Sănătăţii: Toate cele 13 persoane de la Gorj care au intrat în contact cu cetăţeanul italian diagnosticat cu coronavirus au fost testate şi au rezultate negative.
(26 februarie 2020)
154 vizualizări
Ordonanţa privind salarizarea în sectorul bugetar a fost adoptată de Guvern
(9 iunie 2016)
71 vizualizări
ANOFM: Peste 24.300 de locuri de muncă vacante la nivel naţional, cele mai multe în Bucureşti, Prahova, Arad, Sibiu şi Timiş
(9 octombrie 2017)
336 vizualizări
Atenţie la paşapoarte! Regula care schimbă totul. Toţi care pleacă din ţară, direct vizaţi
(20 iunie 2019)
132 vizualizări
Câte zile libere vom avea de Crăciun, Revelion şi în 2018
(15 noiembrie 2017)
444 vizualizări
STS precizează că persoanele cu boli cronice pot fi programate pentru vaccinare şi prin intermediul medicilor de specialitate, începând de azi.
(18 ianuarie 2021)
153 vizualizări
Schimb de replici între ministrul Tudorel Toader şi senatorul Robert Cazanciuc pe tema noului Palat al Justiţiei din Ploieşti!
(6 februarie 2018)
967 vizualizări
Ludovic Orban şi-a suspendat activitatea după ce a stat lângă o persoană confirmată cu Covid-19
(5 octombrie 2020)
174 vizualizări
Unifarm a cumpărat măşti periculoase produse în China / Compania: Produsele aveau toate certificatele. Nu a fost pus în pericol niciun cadru sanitar sau pacient, iar măştile au fost înlocuite
(6 mai 2020)
239 vizualizări
Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie
(21 iulie 2016)
187 vizualizări
Percheziţii la persoane suspectate că vindeau substanţe cu efecte psihoactive în Buzău, inclusiv unor minori
(26 ianuarie 2017)
51 vizualizări
Argeş: 22 de persoane, diagnosticate cu boala Lyme de la începutul verii
(12 iulie 2017)
152 vizualizări
Peste 420.000 de români îşi vor serba onomastica
(26 decembrie 2013)
83 vizualizări
Pacienţii care fac epilepsie după 27 de ani nu sunt încadraţi in grad de handicap, rămân neasiguraţi
(16 aprilie 2014)
136 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024