Sicriul cu trupul neînsufleţit al regelui Mihai va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucureşti la Curtea de Argeş, unde va avea loc înmormântarea, a anunţat, sâmbătă, Casa Regală, care a actualizat programul funeraliilor regelui Mihai. De asemenea, Casa Regală a anunţat că în ziua înmormântării, sâmbătă, 16 decembrie, după ceremonia din Piaţa Palatului Regal, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi dus pe un afet de tun până la Patriarhie.

Casa Regală a actualizat programul funeraliilor regelui Mihai şi anunţă că sâmbătă, 16 decembrie, după scurta ceremonie religioasă şi militară din Piaţa Palatului Regal, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat pe un afet de tun şi va parcurge traseul până la Catedrala Patriarhală. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.

De asemenea, după slujba de înmormântare de la Catedrala Patriarhală, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi urcat într-o maşină mortuară, iar cortegiul funebru se va deplasa spre Gara Regală Băneasa. Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat, apoi, de la Bucureşti la Curtea de Argeş cu Trenul Regal.

Programul funeraliilor Regelui Mihai

Miercuri, 13 decembrie, la ora 11:00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.

Miercuri, de la ora 14:00, corpul neînsufleţit al Regelui va fi aşezat în Holul de Onoare al Castelului Peleş. Custodele Coroanei şi Familia Regală vor fi prezenţi la Sinaia. Programul vizitei oficialităţilor pentru a transmite condoleanţe la Castelul Peleş este următorul:

  • Ora 14:00-15:00 - Instituţia preşedintelui României, Preşedinţia Republicii Moldova, Membrii Guvernului României şi ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului Republicii Moldova.
  • Ora 15:00-16:00 - Reprezentanţii instituţiilor statului, centrale şi locale.
  • Ora 16:00-17:00 - Reprezentanţii Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO şi ai Organizaţiilor Internaţionale.
  • Ora 17:00-18:00 - Reprezentanţii Academiei Române şi Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice şi ai celorlalte instituţii ale Credinţei.

Accesul la Castelul Peleş se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituţiile amintite. Publicul nu va avea acces pe durata şederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleş şi, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie, la ora 18:00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20:30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal miercuri, 13 decembrie, între ora 21:00 şi ora 24:00; joi, 14 decembrie, între ora 08:00 şi ora 22:00 şi vineri, 15 decembrie, între ora 08:00 şi ora 22:00. Intrarea este liberă.

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să respecte următoarele reguli:

  • Să fie îmbrăcaţi în ţinută corespunzătoare, cu culori închise.
  • Să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel.
  • Să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
  • Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea şi filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
  • Să aibă la ei un document de identitate.
  • Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. Personalul Casei Majestăţii Sale va fi la faţa locului, pentru a îndruma publicul participant.
  • Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poştă, pe adresa Palatului Elisabeta.
  • În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcţiona un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10:30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10:55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.

La ora 11:15, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional. De la ora 11:25 la ora 12:15, cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal +Calea Victoriei + Splaiul Independenţei + Piaţa Unirii + Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12:30 la ora 14:00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.

La ora 14:00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la o oră ce urmează să fie anunţată. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la o oră ce urmează să fie anunţată, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeş. Ceremonia va fi privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment. Publicul va avea acces doar în faţa porţii de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeş. Presa va avea acces în faţa Noii Catedrale de la Curtea de Argeş.

Prezenţa presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. De asemenea, noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.

Cărţi de condoleanţe sunt deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani în 25 octombrie - a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.