Ministerul Transporturilor a anunţat, sâmbătă seară, că au fost luate măsuri ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme severă, pentru a preîntâmpina eventuale perturbări în circulaţia feroviară, fiind asigurate locomotive Diesel Electrice de rezervă.

Ministerul Transporturilor spune că a dispus asigurarea cu locomotive Diesel Electrice de rezervă şi cu personal suplimentar a depourilor Ploieşti, Arad, Cluj, Satu Mare, Braşov, Sibiu, Suceava, precum şi a staţiei Caransebeş, pentru îndrumarea trenurilor aflate în circulaţie şi deservirea mijloacelor de intervenţie pentru deszăpezire.

De asemenea, la începutul acestui weekend Ministrul Transporturilor a dispus efectuarea unui exerciţiu cu plugurile de zăpadă, utilaje cu care se va putea acţiona în această iarnă pe întreaga reţea feroviară, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, mai spune Ministerul Transporturilor.

Comandamentele feroviare de iarnă vor fi formate din personal din CFR Infrastructură, CFR Călători şi CFR Marfă.

Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, trei noi avertizări de vreme severă, inclusiv o avertizare cod portocaliu, de vânt puternic, lapoviţă şi ninsoare în toate zonele montane, până luni noapte. De asemenea, vremea se va răci în toată ţara.