Şapte persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după-amaiză pe Drumul Naţional 1, în localitatea Ciolpani, unde două autoturisme s-au ciocnit. Printre victime se numără un copil şi o femeie însărcinată.
Potrivit datelor furnizate de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, accdientul a avut loc la kilometrul 37+600 de metri, în condiţiile în care carosabilul este ud şi plouă.
În urma impactului dintre două autoturisme, au fost rănite şapte persoane, între care o femeie însărcinată şi un copil, iar trei dintre victime au fost găsite încarcerate.
Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti - Ilfov, Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că patru dintre cei şapte răniţi au fost preluaţi de către ambulanţe ale Serviciului Bucureşti-Ilfov, iar ceilalţi doi au fost preluaţi de SMUDR şi transportaţi la Spitalul Judetean Ploiesti. A şaptea persoană rănită a refuzat transportul la spital.
După producerea accidentului, timp de câteva zeci de minute circulaţia pe DN 1 s-a desfăşurat pe câte o singura bandă în ambele sensuri ale drumului.
Şapte răniţi, între care o femeie însărcinată şi un copil, într-un accident produs pe DN 1, la Ciolpani
7 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- accident,
- dn1,
- ciolpani,
- raniti,
- autoturisme
(551 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANPC a închis restaurantele McDonalds şi KFC din Piaţa Romană din Bucureşti
(5 ianuarie 2023)
137 vizualizări
Transport agabaritic pe ruta portul Olteniţa- DN1A. Circulaţia, îngreunată până duminică, 4 februarie
(2 februarie 2018)
337 vizualizări
Percheziţii în România, Belgia şi Olanda la persoane care obligau fete să practice prostituţia
(10 octombrie 2019)
37 vizualizări
Raport Salvaţi Copiii: România, după Bulgaria, Ucraina, Tunisia, Kazahstan în topul ţărilor în care copilăria este ameninţată
(1 iunie 2017)
300 vizualizări
Cutremur, joi dimineaţa, în zona Vrancea
(17 octombrie 2019)
48 vizualizări
Românii vor avea acces mai uşor la medicamente scumpe
(10 iulie 2016)
230 vizualizări
TULCEA: Medici de familie, buni de plată, după ce i-au ajutat pe bolnavii de cancer
(16 martie 2016)
63 vizualizări
Trei cutremure în România, în interval de 4 ore. Ce magnitudini au avut
(13 ianuarie 2022)
137 vizualizări
Carrefour retrage un produs şi atenţionează: pericol de explozie!
(21 ianuarie 2020)
43 vizualizări
Violoncelistul Adrian Naidin: Rog Ministerul de Interne să facă lumină în cazul meu şi să îmi cureţe numele pătat
(30 septembrie 2016)
153 vizualizări
Şapte medicamente noi pentru diverse afecţiuni oncologice pe lista de compensate şi gratuite
(11 septembrie 2015)
45 vizualizări
Pădurile virgine ale României au fost înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO
(10 iulie 2017)
210 vizualizări
O minoră de 13 ani a primit peste 700 de mesaje anonime de ameninţare cu moartea sau cu violul. Cum va afla poliţia cine este autorul
(9 ianuarie 2020)
80 vizualizări
Ciobanii protestează la Parlament. Incidente cu jandarmii
(15 decembrie 2015)
621 vizualizări
Posibilă funcţionare îngreunată a serviciului de emitere rovinietă şi a taxei de pod prin intermediul SMS, astăzi, între 7.00 şi 9.00
(15 iunie 2018)
47 vizualizări
Marea necunoscută în accidentul produs de Mario Iorgulescu. Ce stabilesc legiştii
(10 septembrie 2019)
53 vizualizări
CFR Călători anulează vineri patru curse InterRegio pe ruta Bucureşti-Constanţa, din cauza vremii
(6 ianuarie 2017)
123 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole