Statutul de funcţionar devine din ce în ce mai atractiv pentru români. Creşterile salariale din sectorul bugetar, mult peste cele din privat, i-au făcut pe mulţi să se angajeze în instituţii publice. Diferenţele se vor accentua şi mai mult în anii următori. Abia în 2020, lefurile din companii vor avea un avans mai mare ca la stat, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză.
Anul acesta, salariul mediu brut va creşte în mediul privat cu 12 procente, înseamnă o diferenţă de 700 de lei în favoarea celor angajaţi în sectorul bugetar. Tot prognoza oficială arată că un angajat din sistemul bugetar va încasa un salariu mediu brut de 3.700 de lei pe lună. Este o creştere de 19,5% comparativ cu 2016.
Datele se referă la angajaţii din învăţământ, asistenţă socială şi sănătate. Comisia Naţională de Prognoză arată că abia în 2020 tendinţa de majorare a lefurilor la stat, începută de anul trecut, se va inversa. Salariul unui funcţionar va depăşi 4.900 de lei, comparativ cu 3.800 de lei pentru un angajat de la privat. Banii de la stat tot vor fi mai mulţi, deşi rata de creştere va fi mai mică. Rezultatul - tinerii mai ales, şi-au depus deja CV-ul pentru un post la stat. Migraţia angajaţilor la stat face ca firmele să găsească cu greu specialişti. Salariile mai mari de la stat se văd cel mai bine în avansul consumului, de peste opt la sută în prima parte a anului.
Angajaţii din privat migrează către stat pentru salarii mai mari
29 septembrie 2017
- citeşte totul despre:
- functionar,
- romani,
- salarii,
- privat,
- diferente
(33 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Romsilva a obţinut administrarea a 16 parcuri naţionale pentru încă 10 ani
(12 octombrie 2014)
44 vizualizări
Proiect: Amenzile rutiere vin mai repede
(6 octombrie 2016)
357 vizualizări
Eduard Novak, ministrul Sportului din România, record unic în lume, omologat de World Record Academy
(7 septembrie 2021)
15 vizualizări
Rezultatele simulării examenului de evaluare naţională: Jumătate din elevi au luat peste 5
(7 martie 2015)
319 vizualizări
Ultima zi în care se poate fuma în baruri şi cluburi
(15 martie 2016)
63 vizualizări
Românii vor avea acces mai uşor la medicamente scumpe
(10 iulie 2016)
230 vizualizări
Risc mare de producere a avalanşelor în Munţii Făgăraş şi Bucegi, la peste 1.800 de metri altititudine
(30 martie 2018)
30 vizualizări
Avertizare de călătorie în Bulgaria, emisă de MAE. Joi şi vineri sunt în vigoare un Cod Portocaliu şi un Cod Galben de ninsori şi ploaie.
(10 ianuarie 2019)
66 vizualizări
Primăria Capitalei va cumpăra 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze
(15 iunie 2017)
102 vizualizări
Ministrul Muncii: Luni depun la Parlament Legea salarizării unitare; va fi foarte apreciată de cei care au salarii mici, dar şi de cei cu salarii mari
(8 aprilie 2017)
33 vizualizări
Romsilva: Raportul Consiliului Concurenţei pe piaţa lemnului este eronat
(28 august 2015)
49 vizualizări
Începe înscrierea la liceu. Recomandare: Completaţi cât mai multe opţiuni
(3 iulie 2015)
450 vizualizări
ANAF atenţionează: primiţi sms de fraude cu bani!
(14 iunie 2019)
78 vizualizări
Primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană de Covid-19 identificate în România
(5 martie 2021)
51 vizualizări
O eclipsă partiala de soare a avut loc astăzi în România
(21 iunie 2020)
131 vizualizări
ANAF s-a pus cu controalele pe români şi nu e de bine. Ce categorie e vizată
(18 martie 2022)
389 vizualizări
UNTOLD 2017, pro şi contra: Tinerii se bucură de concerte, iar locuitorii din Cluj-Napoca reclamă nivelul ridicat de zgomot
(6 august 2017)
991 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024