Legea care prevede decontarea navetei şcolare din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale a fost promulgată

Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat joi, 28 septembrie decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2016 pentru completarea art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi a art. 45 din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, precum şi pentru abrogarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit actului normativ, decontarea se va putea face fie prin unităţile de învăţământ la care aceştia sunt şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 km, fie prin asigurarea unei sume ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

Dacă fac naveta pentru a merge la şcoală pe distanţe de până la 50 de kilometri, elevii pot să ceară decontarea în întregime a abonamentelor de transport rutier, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2016, scrie realitatea.net