Rezultatele finale înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, indică o rată de promovare de 28,3%, cu 2,3 procente mai mare faţă de cea dinainte de soluţionarea contestaţiilor, a anunţat, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Conform sursei citate, au promovat examenul de bacalaureat, în sesiunea august-septembrie, 8.463 de candidaţi, cu 705 mai mulţi faţă de prima afişare a rezultatelor (7.758).

În funcţie de anul şcolar în care au finalizat studiile liceale, 5.920 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 5.463) provin din promoţia 2016-2017 (30,8% - rată de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.543 de candidaţi promovaţi (în creştere de la 2.295) provin din promoţiile anterioare (23,9% - rată de reuşită).

Au fost depuse 9.201 contestaţii (11.118, în sesiunea a II-a), defalcate astfel: proba E)a) – 2.942 de contestaţii, proba E)b) – 89 de contestaţii, proba E)c) – 2.743 de contestaţii şi proba E)d) – 3.427 de contestaţii. Media ponderată a modificărilor notelor iniţiale pe tranşe este de 0,50 puncte la proba E)a), 0,47 puncte la proba E)b), respectiv 0,41 puncte la probele E)c) şi E)d).

Din totalul celor 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.856 de candidaţi (19.201 din promoţia curentă şi 10.655 din promoţiile anterioare). 9.595 de candidaţi au absentat, în timp ce 21.283 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (13.230 din promoţia 2016-2017 şi alţi 8.053 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 110 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.

După soluţionarea contestaţiilor, s-au înregistrat procente de promovare de peste 34% în judeţele Covasna (36,95), Iaşi (34,83) şi Vaslui (34,19). În judeţele Ilfov şi Giurgiu rata de reuşită a fost sub 20%. În Capitală, rata finală de promovare este de 25,99%.

Rata de promovare la sesiunea a doua a examenului de bacalaureat a fost de 25,7%.