Inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost anunţaţi, printr-o informare transmisă vineri seară prin fax, că mandatul lor încetează începând cu 4 septembrie, întrucât la o evaluare făcută la cererea ministrului Educaţiei, Liviu Pop, ar fi fost descoperite mai multe nereguli în contractele lor de management. Unii dintre ei au anunţat deja ministerul că vor contesta în instanţă deciziile de revocare din funcţie.
Inspectorii generali şcolari care au fost anunţaţi că îşi pierd funcţiile sunt din judeţele: Arad, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Mehedinţi, Caraş-Severin, Tulcea, Vrancea şi Sibiu, a declarat pentru News.ro secretarul de stat pentru învăţământ superior Gigel Paraschiv.
El a precizat că ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a numit o comisie, alta decât cea din minister care se ocupă de reţeaua şcolară şi de evaluarea anuală a inspectorilor generali, iar această nouă comisie a analizat timp de aproape două săptămâni activitatea tuturor inspectorilor generali şcolari pornind de la contractul de management al fiecăruia dintre ei. Potrivit sursei citate, în afară de inspectorul şcolar din Harghita, unde a fost descoperită o singură problemă, ceilalţi au avut două-trei nereguli în contractele de management, dar 13 dintre ei au avut cele mai multe probleme. Întrebat de fel de nereguli li se impută, el a spus că una dintre ele este că nu au transmis până la această oră situaţia privind starea învăţământului pe judeţ, aşa cum erau obligaţi, dar că au fost şi probleme legate de auditul intern la nivel de inspectorat.
Secretarul de stat a spus că aceste decizii de revocare din funcţie intră în vigoare din 4 septembrie. Întrebat dacă aceste eliberări au fost făcute pe criterii politice, aşa cum reclamă o parte dintre ei, secretarul de stat a negat, spunând că cei mai vechi dintre cei eliberaţi din funcţie au fost numiţi prin concurs de către ministrul Sorin Câmpeanu şi că trecuse mai mult de jumătate din mandatul lor.
Secretarul de stat a adăugat că o parte dintre inspectori au anunţat deja ministerul că vor contesta în instanţă deciziile privind revocarea din funcţie.
Decizia de revocare din funcţie le-a fost transmisă celor 13 inspectori generali şcolari vineri seară, prin fax.
Inspectorii generali şcolari din 13 judeţe au fost demişi din funcţii
20 august 2017
(157 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter, miercuri dimineaţă! Oltenia, zguduită de un nou seism
(22 februarie 2023)
40 vizualizări
Numărul poliţiştilor din punctele de frontieră, suplimentat pentru perioada minivacanţei de 1 Decembrie
(28 noiembrie 2016)
59 vizualizări
Universităţile au obligaţia să îşi modifice metodologia pentru acordarea burselor pentru studenţi şi în perioada vacanţei
(9 iulie 2017)
186 vizualizări
Rabla pentru electrocasnice: A treia sesiune începe pe 15 iulie. Ce valoare au voucherele
(3 iulie 2019)
29 vizualizări
Autoritatea Electorală Permanentă: 18.917.485 de alegători figurau la 31 august în Registrul electoral
(15 septembrie 2018)
51 vizualizări
Guvernul PNL-USR taie şi ajutorul de deces!
(16 februarie 2021)
1127 vizualizări
În judeţul Vaslui se vor explora gaze de şist
(5 octombrie 2013)
132 vizualizări
CNA: Campania pentru alegerile parlamentare parţiale,"pe bani" în emisiunile de promovare
(26 martie 2014)
76 vizualizări
Sunt în investigare 137 de fapte constatate de Poliţie la alegerile locale şi 245 de sesizări ale sistemului informatic
(7 iunie 2016)
213 vizualizări
EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. MATEMATICA, a doua probă a examenului
(13 iunie 2018)
151 vizualizări
Postul Paştelui, cel mai lung şi aspru de peste an, începe luni şi are două dezlegări la peşte
(27 februarie 2017)
292 vizualizări
Avocatul Poporului îi solicită preşedintelui Iohannis să declare stare de urgenţă, în contextul epidemiei de coronavirus.
(12 martie 2020)
83 vizualizări
Guvern: Locuinţele cu destinaţie mixtă, impozitate ca fiind rezidenţiale dacă cheltuielile cu utilităţile nu sunt deduse
(13 martie 2016)
369 vizualizări
Alertă meteo de vreme rea. ANM a emis un cod portocaliu de furtuni în cea mai mare parte a ţării
(5 august 2021)
196 vizualizări
Bullying-ul în şcolile din România, la cote ALARMANTE. Avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
(18 aprilie 2019)
28 vizualizări
Un urs a intrat direct într-o casă: când au vrut să-l alunge, animalul a devenit agresiv
(6 aprilie 2022)
42 vizualizări
România riscă să piardă finanţarea europeană pentru programul "Laptele şi cornul"
(12 martie 2015)
67 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024