În anul şcolar 2017-2018, elevii şi preşcolarii vor primi mai multe legume şi fructe, pe lângă lapte şi corn.

Programul pentru şcoli unifică şi continuă Programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli şi Programul “Lapte şi corn” (implementate la nivel naţional), în conformitate cu regulamentele europene începând cu anul şcolar 2017-2018, asigurând astfel participarea României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene, ce se va derula în perioada 2017-2023, potrivit unei ordonanţe aprobate astăzi de Guvern.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Programul pentru şcoli are două componente: distribuirea de fructe şi/sau legume proaspete, lapte natural de consum şi/sau produse lactate fără adaos de lapte praf; măsurile educative care însoţesc distribuţia produselor.

Actul normativ aprobat astăzi prevede crearea cadrului legislativ naţional pentru implementarea componentelor şi obiectivelor acestui program în România, care va fi pus în aplicare de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.

În termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, printr-o hotărâre de guvern, se vor stabili măsurile necesare pentru implementarea Programului pentru şcoli al României care va asigura şi distribuţia produselor de panificaţie.

Acest program urmăreşte crearea de obiceiuri alimentare sănătoase de la o vârstă fragedă, (prin componenta de educaţie pentru sănătate obligatorie a acestui program), precum şi creşterea consumului de produse locale.

Finanţarea Programului pentru şcoli al României va fi asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată repartizate pe judeţe şi municipiul Bucureşti, şi din fonduri externe nerambursabile. Bugetul pentru implementarea Programului pentru şcoli al României în fiecare an şcolar se va stabili anual prin Hotărâre de Guvern.

Din punct de vedere legislativ, ordonanţa de urgenţă aprobată astăzi stipulează că, la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern, vor fi abrogate OUG nr.96/2002 şi OUG nr. 24/2010. Mai mult, acordurile-cadru/contractele de achiziţie publică încheiate pentru aplicarea prevederilor OUG nr.96/2002 şi OUG 24/2010, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, sunt supuse dispoziţiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora.

Programul pentru şcoli al Uniunii Europene se va derula începând cu anul şcolar 2017-2018 ca urmare a adoptării Regulamentului (UE) 2016/791 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 mai 2016.

În prezent, elevii şi preşcolarii primesc fructe şi/sau legume, produse lactate şi de panificaţie în baza Programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli (OUG nr. 24/2010) şi a Programului “Lapte şi corn” (OUG nr.96/2002).