Reprezentanţi ai sindicatelor afiliate s-au adunat, marţi dimineaţă, la sediul Federaţiei Sindicatelor din Administratia Naţională a Penitenciarelor, unde au fost depuse declaraţiile privind refuzul de a efectua ore suplimentare. Conform liderilor de sindicat, din 12.000 de angajaţi, 7.000 au depus astfel de declaraţii, astfel că va fi asigurată doar paza deţinuţilor, până la rezolvarea situaţiei. 

Unul dintre liderii de sindicat a precizat că, de la ANP, reprezentanţii sindicaliştilor vor merge la întâlnirea cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunând însă că acesta ”nu s-a dovedit foarte receptiv până acum”.

Potrivit sursei citate, un angajat de la Penintenciarul Poarta Albă a transmis luni un ”refuz de a munci”, după ce i s-a cerut ca singur să se ocupe de 400 de deţinuţi în regim semideschis, iar astfel de situaţii se întâlnesc în multe penitenciare.

Liderii de sindicat susţin că, dacă angajaţii din penitenciare refuză să mai facă orele suplimentare, se va asigura doar paza deţinuţilor, iar celelalte activităţi, precum escorta la punctele de lucru sau la instanţe, să fie mult reduse.

În ultimii doi ani, un angajat din şase a plecat din sistemul penitenciar, iar angajările sunt blocate, au mai precizat reprezentanţii sindicaliştilor.

Ei urmează să se întâlnească cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, de la ora 10.00.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la sediul ministerului, înaintea întâlnirii cu sindicatele din penitenciare, că ştie care sunt problemele din penitenciare şi că are ca prioritate foaia de parcurs pentru a îndeplini cerinţele hotărârii CEDO cu privire la condiţiile de detenţie. El a mai spus că actualul Cod Penal “nu are o proporţie întotdeauna justă” între faptele săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

”Avem în prim-plan ca prioritate foaia de parcurs pentru a îndeplini cerinţele hotărârii CEDO privind problema din penitenciare (...). Orice problemă reală are o soluţionare favorabilă. Vreau să amintesc doar că avem 27.000 de deţinuţi şi 12.000 de funcţionari cu statut special din ANP. Vom vedea care echilibrul necesar”, a declarat Tudorel Toader.

El a mai spus că urmează să fie pusă în aplicare legea cu privire la recursul compensatoriu, astfel că o parte dintre deţinuţi vor ieşi mai devreme din penitenciare decât durata pedepselor, având în vedere cele şase zile care se scad la 30 de zile de condiţii precare din penitenciare. "Prin urmare, vedem ieşirile, vedem care este cifra ce se stabilizează în rândul deţinuţilor din penitenciare şi nevoia de personal a funcţionarilor cu statut special", a adăugat ministrul Justiţiei.

Ministrul a mai spus că actualul Cod Penal “nu are o proporţie întotdeauna justă” între faptele săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege. "În opinia mea, Codul Penal actual nu are o proporţie întotdeauna justă între gravitatea faptelor şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege", a declarat Tudorel Toader.

El a exemplificat cu situaţia în care pentru sustragerea unui document pedeapsa este de până la şapte ani de închisoare, iar pentru ucidere din culpă pedeapsa este de până la cinci ani. “(...) Un înscris nu e mai important decât viaţa unui om”, a adăugat Tudorel Toader.

Ministrul Justiţiei a anunţat recent că proiectul de modificare a Legilor justiţiei va fi făcut public pe 23 august şi că acesta are modificări de formă, nu şi de fond.

El mai spunea că pentru rezolvarea problemelor din penitenciare se are în vedere construcţiei a două noi penitenciare, modernizarea / extinderea celor existente şi posibilitatea transformării unor foste unităţi militare, în unităţi penitenciare.

Reprezentantii sindicatelor din penitenciare, care din 1 august au declanşat proteste prin refuzul de a face ore suplimentare, îi reproşează ministrului Justiţiei lipsa de implicare în rezolvarea problemelor din penitenciare şi îi cer demisia. Sindicaliştii solicită îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal, majorarea salariilor cu 15 la sută, reorganizarea unităţilor şi construirea unora noi, precum şi diminuarea orelor suplimentare şi "asigurarea unei protecţii reale" pentru angajaţii din penitenciare.