Poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti fac marţi dimineaţă 14 percheziţii în România şi Bulgaria, într-un dosar referitor la achiziţii intracomunitare de autoturisme, cu un prejudiciu de 1.360.000 de lei. Percheziţiile din România au loc în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Galaţi şi Sibiu, fiind puse în aplicare şi 11 mandate de aducere.
"Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că în perioada decembrie 2015- martie 2016, mai multe persoane, prin intermediul unei societăţi comerciale din Bulgaria au făcut achiziţii intracomunitare de autoturisme, pe care le-ar fi comercializat, integral, pe teritoriul României, prin intermediul unor parcuri auto. Prin utilizarea societăţii comerciale din ţara vecină, suspecţii ar fi ascuns veniturile realizate din vânzare, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 1.360.000 lei", anunţă Poliţia.
Percheziţia domicilară la sediul societăţii comerciale din Bulgaria se realizează cu sprijinul autorităţilor bulgare, în baza Legii nr. 302 / 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Persoanele identificate vor fi duse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a Sectorului 2 Poliţie.
Percheziţii în România şi Bulgaria, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1,3 milioane de lei
1 august 2017
(49 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ANAF îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă: Volvo la 2100 lei, Volkswagen Golf la 800 lei
(23 octombrie 2020)
335 vizualizări
VIDEO Tornadă devastatoare la Drajna, în jud Călăraşi! Un autocar cu 40 de persoane a fost răsturnat
(30 aprilie 2019)
583 vizualizări
35 de elevi din Târgovişte, Titu şi Bucureşti, salvaţi de salvamontiştii din Buşteni, după ce s-au aventurat într-o zonă extrem de dificilă din Bucegi
(21 august 2019)
63 vizualizări
Casa de pensii: Recalcularea pensiilor va dura un an. Ce pensii se recalculează
(11 septembrie 2018)
762 vizualizări
Şoferii care nu plătesc amenda în 30 de zile ar putea rămâne fără permis
(15 septembrie 2017)
564 vizualizări
Ministerul Transporturilor anunţă măsuri ca urmare a avertizărilor meteo, pentru a preîntâmpina perturbări în traficul feroviar
(29 octombrie 2017)
493 vizualizări
Corina Cretu, dialog tensionat la Atena cu o fostă membră Syriza: Oamenii mor peste tot /Vino să trăieşti in România dacă nu iţi place in Grecia
(7 aprilie 2017)
350 vizualizări
Se scumpesc gazele. Preţul va creşte cu 50% până în 2020
(13 iunie 2015)
188 vizualizări
Ministerul Educaţiei sesizeaza DNA pentru 13 cazuri cu nereguli la concursul pentru directorii de şcoli
(22 decembrie 2016)
194 vizualizări
Circulaţie întreruptă pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la km 26, spre Piteşti, din cauza unui accident între două maşini şi o autoutilitară.
(3 august 2021)
13 vizualizări
Cod Portocaliu de ploi în 18 judeţe, valabil de astăzi de la ora 16 până mâine la ora 21.
(27 mai 2021)
62 vizualizări
CAB dispune extrădarea mamei acuzate că şi-a răpit copilul din Canada
(25 mai 2016)
154 vizualizări
Obiceiurile şi superstiţiile în Sâmbăta Mare
(23 aprilie 2022)
603 vizualizări
Politia Română lansează un apel către toţi utilizatorii de Facebook
(29 iunie 2017)
359 vizualizări
Toţi pacienţii ar putea fi testaţi pentru HIV/SIDA înainte de internare
(3 decembrie 2017)
406 vizualizări
Elevii români pierd peste 3 ani de şcoală fără să înveţe nimic
(20 octombrie 2018)
76 vizualizări
Noi informaţii în cazul Caracal. Ce au descoperit anchetatorii în sacul cu rămăşiţe umane găsit luni
(7 august 2019)
73 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole