Meteorologii anunţă că valul de căldură persistă şi duminică în majoritatea zonelor ţării, înregistrându-se frecvent 36 de grade Celsius. 15 judeţe şi Capitala sunt sub cod galben de caniculă, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, mai ales în zonele de deal şi de munte.
Valul de căldură extremă care a început de sâmbătă va persista în toată ţara, duminică şi luni, iar disconfortul termic va fi accentuat în vest, sud şi sud-est şi pe arii restrânse în rest.
Sâmbătă noaptea, mai multe furtuni s-au produs în judeţele aflate sub avertizarea meteorologilor, fiind doborâţi stâlpi de telefonie, de curent sau copaci.
În judeţul Sibiu, de exemplu, un copac a căzut peste drumul judeţean 106, între localităţile Cornăţel şi Daia, blocând complet traficul. Pompierii şi poliţiştii au intervenit pentru eliberarea carosabilului.
Tot în Sibiu, patru stâlpi de telefonie au căzut pe drumul judeţean care face legătura între localităţile Slimnic şi Mândra.
În judeţul Cluj, o viitură care a antrenat pământ şi crengi a blocat complet traficul pe drumul naţional 75 între Turda şi Câmpeni, în zona Buru.
Pe toată durata zilei de duminică, dar şi luni, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
”În Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei şi Munteniei vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime frecvent între 35 şi 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului. În aceste regiuni, minimele nocturne se vor situa, local, peste 20 de grade”, anunţă meteorologii.
Sunt vizate judeţele Bihor, Alba, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi municipiul Bucureşti.
Potrivit acestora, în zonele de deal şi de munte, în jumătatea de nord-est şi pe arii mai restrânse în rest, mai ales în cursul după-amiezilor şi al nopţilor, vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată.
Temperaturi de peste 36 de grade Celsius în aproape toată ţara şi instabilitate atmosferică accentuată
23 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- meteorologi,
- canicula,
- capitala,
- instabilitate,
- munte,
- caldura
(476 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Alegeri prezidenţiale 2019. Ce nu ai voie să faci în secţia de votare
(6 noiembrie 2019)
125 vizualizări
IPP cere vot prin corespondenţă pentru românii din străinătate
(3 noiembrie 2014)
49 vizualizări
Ministerul de Externe anunţă că trei români din Italia au fost confirmaţi cu coronavirus, în provincia Treviso, Lombardia şi Bologna.
(6 martie 2020)
116 vizualizări
CNAS: Părinţii pot beneficia de concediu medical pentru copilul care suferă de boli rare, afecţiuni oncologice, hemato-oncologice şi unele neurologice, HIV/SIDA
(12 august 2017)
152 vizualizări
Universităţile au obligaţia să îşi modifice metodologia pentru acordarea burselor pentru studenţi şi în perioada vacanţei
(9 iulie 2017)
187 vizualizări
Sindicatele din Educaţie invocă „epidemii de gripă în mai multe şcoli” şi cer bani pentru vaccinarea gratuită a profesorilor. Alexandru Rafila: „în niciun caz nu putem vorbi despre epidemie”
(23 ianuarie 2020)
28 vizualizări
Şeful Poliţiei Rutiere a fost demis
(30 aprilie 2014)
691 vizualizări
Noi restricţii în Bucureşti. Se închid sălile de jocuri de noroc, barurile şi discotecile
(7 octombrie 2020)
103 vizualizări
Autoritatea pentru muncă a UE, cu sediul în România?
(16 martie 2018)
828 vizualizări
INFP, analiză a cutremurelor din Gorj: 810 seisme în ultima săptămână, cele mai multe cu magnitudinea cuprinsă între 1 şi 1,5 / 171 de cutremure, în 17 februarie
(22 februarie 2023)
25 vizualizări
Câţi dintre răniţii din Colectiv mai sunt internaţi
(12 ianuarie 2016)
35 vizualizări
Ministerul Educaţiei vrea să colaboreze cu voluntari care au studii juridice, economice sau tehnice
(2 ianuarie 2015)
79 vizualizări
Tren cu 326 de pasageri, blocat de o oră în zona Cernavodă din cauza unei defecţiuni la locomotivă
(20 iunie 2016)
131 vizualizări
Ce nu ai voie să faci de Rusalii
(19 iunie 2016)
326 vizualizări
Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 22 persoane au fost duse la spital
(21 ianuarie 2017)
487 vizualizări
Româncă executată cu patru focuri de armă în parcarea unui supermarket, în Italia. Cine e criminalul
(23 mai 2020)
591 vizualizări
Atenţie la pepeni! Diferenţa dintre unul sănătos şi unul injectat cu forchlorfenuron
(27 iunie 2016)
1163 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole