Primăria Capitalei vrea acordarea unui ajutor financiar de 1.000 de lei pe lună pentru copiii cu handicap, condiţiile fiind ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă domiciliul în Bucureşti, iar banii să fie viraţi doar prin virament bancar, potrivit unui proiect de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB.

Ajutorul de 1.000 de lei pe lună se va acorda copiilor cu handicap în vârstă de până la 18 ani, care au cel puţin un părinte cu domiciliul stabil în Bucureşti.

Totodată, trebuie depus un dosar la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, care să conţină o cerere tip, certificatul de naştere al copilului, în original şi copie, pentru copiii de până în 14 ani, actul de identitate al reprezentantului legal în original şi copie, actul de identitate al celuilalt părinte în original şi copie sau copie de pe certificatul de deces, copie a certificatului de căsătorie al părinţilor sau hotărârea de divorţ, buletin, în cazul copiilor de peste 14 ani, certificatul de încadrare în grad de handicap în original şi copie, extras de cont, decizia tutorelui şi actul de identitate în original şi copie sau hotărârea centrului de plasament şi actul de identitate al asistentului maternal în original şi copie.

Banii vor fi acordaţi tot de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.