Guvernul Mihai Tudose a adoptat, vineri, în cadrul primei şedinţe a acestui Cabinet, OUG de modificare a Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care prevede creşterea indemnizaţiei la 640 pentru cei care suferă de un handicap grav şi la 480 pentru cei cu handicap accentuat, măsura urmând a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Actul normativ mai stabileşte ca prioritate angajarea în muncă a acestor persoane în procent de 4% din numărul total de angajaţi din instituţiile şi firmele cu peste 50 de salariaţi.
Potrivit OUG, 717.502 persoane beneficiază de o formă de sprijin financiar sub forma prestaţiei sociale (persoanele cu handicap uşor nu beneficiază de prestaţii sociale şi nici persoanele aflate într-un serviciu public rezidenţial – centru rezidenţial).
„În ultimii ani, costurile de trai s-au modificat considerabil, iar acest aspect îl resimţim fiecare dintre noi, în special persoanele din grupuri vulnerabile, cum sunt persoanele cu dizabilităţi. În momentul de faţă, este practic imposibil să trăieşti cu o sumă de 349 de lei pe lună, cum este cazul persoanelor cu handicap grav sau 243 de lei pe lună, cum este cazul persoanelor cu handicap accentuat”, se mai arată în actul normativ.
Astfel, una din măsurile urmărite prin OUG este de a creşte „semnificativ” valoarea prestaţiei de care beneficiază persoanele cu handicap.
Totodată, Ministerul Muncii intenţionează să reglementeze un mecanism de creştere a prestaţiei prin raportare la pensia socială minimă, în condiţiile în care, în varianta actuală de lege, creşterea prestaţiei este legată de evoluţia indicelui preţului de consum, „indicator ce nu a mai crescut de foarte mult timp”.
O altă prevedere din OUG are în vedere crearea de oportunităţi pentru autorităţile locale (consiliile locale) de a dezvolta servicii sociale de tip rezidenţial (centre de zi, centre respiro şi locuinţe protejate).
„Legea nr. 448/2006 permitea DGASPC-urilor să deschidă astfel de servicii publice, însă nu şi autorităţilor locale. În acest sens, se doreşte să se ducă serviciile cât mai aproape de cetăţean. Această prevedere creează o oportunitate pentru primării şi nu o obligaţie de a înfiinţa servicii”, arată ordonanţa de urgenţă.
Indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap au fost mărite prin ordonanţă de urgenţă
1 iulie 2017
- citeşte totul despre:
- guvern,
- tudose,
- sedinta,
- indemnizatii,
- handicap
(400 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Curtea de Apel Ploieşti TRANŞEAZĂ conflictul dintre Laura Codruţa Kovesi şi Antena 3
(20 martie 2018)
130 vizualizări
DIICOT: Beneficiarul informaţiilor clasificate este firma-mamă din Serbia deţinută de gigantul rus Gazprom
(4 octombrie 2022)
40 vizualizări
Vasilescu: Imediat ce terminăm cu Legea salarizării unitare, intrăm şi în sistemul de pensii, care trebuie corectat
(27 aprilie 2017)
549 vizualizări
Prahoveanul care era cel mai vârstnic bărbat din lume a murit la 111 ani!
(27 iunie 2020)
794 vizualizări
Aproape şase tone de droguri confiscate şi peste 430 de traficanţi din 63 de grupări puşi sub acuzare
(3 decembrie 2016)
195 vizualizări
Înălţarea Sfintei Cruci. Ce spune tradiţia că NU e indicat să faci în această zi
(14 septembrie 2019)
91 vizualizări
Celebrul alpinist român, Zsolt Torok, a murit la 45 de ani. A fost găsit pe o porţiune de creastă abruptă din Munţii Făgăraş
(17 august 2019)
365 vizualizări
Cum jonglează penalii din parlament cu banii: A luat 2,5 milioane de euro în numerar!
(1 noiembrie 2016)
323 vizualizări
VIDEO Tornadă devastatoare la Drajna, în jud Călăraşi! Un autocar cu 40 de persoane a fost răsturnat
(30 aprilie 2019)
583 vizualizări
Începe prima sesiune a bacalaureatului din acest an
(12 februarie 2018)
858 vizualizări
Cazul Piatra Neamţ se repetă: Incendiu la Spitalul CFR din Cluj Napoca
(22 noiembrie 2020)
474 vizualizări
ANAF suspendă emiterea deciziilor privind regularizarea contribuţiilor de asigurări de sănătate
(9 mai 2015)
255 vizualizări
Uiţi să faci duş, primeşti amendă. Pedepse pentru călătorii care miros urât în mijloacele de transport în comun
(15 iunie 2019)
243 vizualizări
Autorităţile introduc noi restricţii pentru întrunirile publice cu mai mult de 99 de persoane, inclusiv în biserici.
(11 martie 2020)
237 vizualizări
Primăria Sectorului 4 le dă câte 5.000 de lei celor 15 absolvenţi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională
(18 iulie 2017)
261 vizualizări
Programul naţional antidrog 2015-2018 are un buget de peste 81 de milioane de lei
(29 martie 2015)
195 vizualizări
Când s-ar putea redeschide terasele. Anunţul făcut de premierul Ludovic Orban
(21 mai 2020)
117 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole