Canicula va pune stăpânire pe toată ţara în zilele următoare, meteorologii emiţând, marţi, două avertizări care anunţă un val de căldură şi disconfort accentuat, mai întâi în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi local Transilvania, apoi în toată ţara, câteva judeţe din sud şi sud-vest urmând să se afle joi sub cod portocaliu de temperaturi ridicate.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în cursul zilei de miercuri, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei şi local în Transilvania, valul de căldură se va extinde, iar disconfortul termic va fi în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi şi local îl va depăşi uşor.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, iar minimele nocturne vor fi de peste 20 de grade.
Miercuri, vor fi sub cod galben de caniculă judeţele Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Sibiu, Alba, Mureş, Dolj, Olt, Mehedinţi şi Teleorman.
Pe de altă parte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cursul zilei de marţi, în jumătatea de sud-est a ţării, iar miercuri, pe arii restrânse, mai ales la munte, în est şi sud-est. Astfel, vor fi intervale de timp cu averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
O a doua avertizare meteo a fost emisă pentru joi, când valul de căldură va fi şi mai accentuat, aproape toată ţara fiind sub cod galben, în timp ce cinci judeţe din sud şi sud-vest vor fi sub cod portocaliu.
Conform ANM, în cursul zilei de joi, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. Disconfortul termic va fi accentuat - indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi. Se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 34...36 de grade, iar minimele nocturne se vor situa în general peste 20 de grade, îndeosebi în regiunile extracarpatice.
În judeţele Dolj, Olt şi Teleorman şi în zona joasă de relief a judeţelor Caraş-Severin şi Mehedinţi, judeţe care se vor afla joi sub cod portocaliu, se vor atinge local maxime termice de 37...39 de grade şi pe arii restrânse de 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În regiunile nord-vestice şi nordice, precum şi la munte, mai ales în orele serii şi ale nopţii, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Val de căldură şi disconfort accentuat, în aproape toată ţara, în următoarele zile. Joi, vor fi până la 40 de grade
28 iunie 2017
(534 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Proiectul care ar permite fumatul în spaţii închise special amenajate, aviz negativ în comisiile Camerei Deputaţilor
(29 decembrie 2016)
405 vizualizări
Mamele vor fi anunţate prin SMS când trebuie să-şi vaccineze copiii
(15 octombrie 2016)
35 vizualizări
Hotel din Mamaia, amendat cu 5.000 de lei de Protecţia Consumatorilor, pentru neregulile găsite într-o cameră
(2 iulie 2017)
95 vizualizări
Proiect pilot pentru dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic în Bucureşti şi Ilfov
(8 decembrie 2016)
45 vizualizări
ANOFM: Peste 28.800 de locuri de muncă sunt vacante la nivel naţional
(16 mai 2019)
53 vizualizări
Probleme GRAVE în Bucureşti: Se surpă terenul în Cotroceni. Zeci de persoane evacuate
(13 decembrie 2015)
325 vizualizări
Curtea de Apel Alba Iulia urmează să se pronunţe în dosarul celor doi chiriaşi din casa din Sibiu pierdută de Iohannis
(26 aprilie 2017)
86 vizualizări
24 iunie, sărbători şi tradiţii fantastice
(24 iunie 2020)
74 vizualizări
Sute de oameni stau la coadă la Direcţia Permise de Conducere
(24 noiembrie 2016)
50 vizualizări
VIDEO: Interlopul care a lovit o salvamontistă poate fi arestat preventiv
(8 februarie 2016)
108 vizualizări
Medicii au confirmat alte şapte decese cauzate de gripă; numărul total al deceselor ajunge la 79
(5 februarie 2019)
101 vizualizări
Peste 5.600 de candidaţi participă duminică la concursul de rezidenţiat
(23 noiembrie 2014)
113 vizualizări
Grevă în sănătate: medicii nu vor lucra luni dimineaţa
(23 noiembrie 2013)
100 vizualizări
Măsurătoarea laptelui în Bucegi
(30 iunie 2014 - Răzvan BUNEA)
197 vizualizări
A murit Ioan Mihai Pacepa!
(15 februarie 2021)
119 vizualizări
Haos cu noile restricţii. CNSU dă o nouă hotărâre după ce accesul cu certificat COVID în mall-uri şi magazinele neesenţiale nu a mai apărut în HG cu noile măsuri restrictive
(26 octombrie 2021)
15 vizualizări
Angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat
(9 mai 2017)
313 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024