Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Otopeni, principala poartă aeriană a României, le cere pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului, mai ales dacă au curse dimineaţa, arată un anunţ postat pe site-ul aeroportului, care motivează măsura prin creşterea numărului de curse pe perioada verii. O analiză publicată de News.ro în luna martie arată că, în relatitate, cozile mari şi aglomeraţia de pe aeroportul din Otopeni i-au afectat pe pasageri şi înainte de începerea sezonului estival, iar explicaţia este lipsa proiectelor de extindere şi modernizare a aeroportului şi apropierea de limita de trafic, moment în care serviciile aeroportului riscă să fie complet depăşite de numărul prea mare de pasageri.
"Având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivală, în care sunt introduse în programul de zbor numeroase curse charter, recomandăm pasagerilor să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora zborului. Această recomandare se adresează, în special, pasagerilor care au cursa programată în intervalul orar 05:00 – 08:00", arată un anunţ postat pe site-ul Aeroportului Internaţional Henri Coandă.
Însă aglomeraţia de pe aeroport este o realitate cu care se confruntă pasagerii de multe luni, chiar şi după ce aeroportul a luat, în 2016, câteva măsuri de adăugare a unor ghişee suplimentare pentru poliţiştii de frontieră care controlează documentele de călătorie.
În luna martie, News.ro a publicat o analiză care semnala situaţia şi puncta cauzele problemelor de pe aeroportul Otopeni.
Anul trecut, traficul de pe aeroportul din Otopeni a ajuns la aproape 11 milioane de pasageri, iar pentru acest an este estimată o creştere cu circa 15%, ceea ce ar însemna aproape 13 milioane de pasageri, aproape de limita maximă pe care aeroportul o poate gestiona fără a afecta grav confortul pasagerilor.
"”Pentru Henri Coandă am propus mai demult soluţia construirii unui terminal nou. În decembrie, pe Henri Coandă, am aşteptat o oră şi jumătate. Apar, în ore de vârf, zone de gâtuire a traficului, la filtre, la controlul paşapoartelor”, a explicat pentru News.ro, în luna martie, preşedintele Asociaţiei Piloţilor şi Proprietarilor de Avioane din România (AOPAR), Radu Merica.
Până în prezent, nici Ministerul Transporturilor, care controlează aeroportul, nici conducerea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) nu au anunţat planuri concrete de extindere a aeroportului Otopeni.
Potrivit unor specialişti consultaţi de News.ro, singura variantă va fi redeschiderea, cel târziu anul viitor, a aeroportului Băneasa pentru cursele regulate.
În prezent, aeroportul Băneasa are un trafic infim, după ce şefii din Transporturi au decis ca aeroportul să fie destinat doar pentru curse de business.
Aeroportul Otopeni le cere pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare, din cauza aglomeraţiei
18 iunie 2017
(486 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Maşină de poliţie cu toate becurile de frână arse. Replica agentului e umilitoare pentru toţi şoferii
(9 octombrie 2016)
260 vizualizări
Corina Creţu: Ne aflăm la jumătatea exerciţiului financiar 2014-2020, dar avem o absorbţie de zero la sută a fondurilor europene
(9 mai 2017)
299 vizualizări
Un autoturism în care se aflau doi bărbaţi a fost spulberat de un tren. Cum au reuşit cei doi să scape cu viaţă
(23 mai 2022)
118 vizualizări
Prima extragere la Loteria Bonurilor Fiscale are loc luni, în a doua zi de Paşte
(11 aprilie 2015)
312 vizualizări
Iarna închide autostrada A2! Autovehiculele vor fi evacuate în sistem controlat
(27 februarie 2018)
87 vizualizări
Rafila face dezvăluiri revoltătoare: România a omis să refuze achiziţionarea a milioane de doze de vaccin pentru 2022 şi 2023
(20 aprilie 2022)
21 vizualizări
Legenda Babelor din luna martie. Cum se aleg şi ce semnificaţie au
(2 martie 2021)
55 vizualizări
Noua listă a ţărilor cu risc epidemiologic ridicat. Marea Britanie, singura din Europa rămasă în zona de risc
(2 iulie 2021)
30 vizualizări
ANM, anunţ de ultimă oră: Vin ninsorile în România! Strat de zăpadă de 30 de centimetri
(1 octombrie 2020)
1583 vizualizări
Titularizare 2017: Peste 27.000 de candidaţi s-au înscris pentru aproape 5.000 de posturi disponibile
(12 iulie 2017)
318 vizualizări
Rusalii 2019, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce nu trebuie să faci astăzi
(16 iunie 2019)
95 vizualizări
Un MiG-21 LanceR s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic la Baza Aeriană Borcea. Pilotul, în vârstă de 36 de ani, a murit.- VIDEO
(7 iulie 2018)
1466 vizualizări
Fericirea are program naţional!
(9 octombrie 2013)
81 vizualizări
Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie
(21 iulie 2016)
187 vizualizări
Profesoara din Focşani care apare în ipostaze intime cu un elev de-al său, propusă pentru funcţia de inspector şcolar
(19 august 2021)
29 vizualizări
Risc crescut de avalanşă în Munţii Făgăraş
(21 martie 2017)
277 vizualizări
Arafat, prima reacţie după tragedia de la Spitalul Judeţean Ploieşti. O infirmieră a fost grav rănită
(11 noiembrie 2021)
17 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole