Ministerul Dezvoltării Regionale anunţă că vineri a început etapa a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală prin care vor primi finanţare 9.500 de obiective de investiţii, dintre care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 alte obiective.
”Astăzi, 16 iunie a.c., începe oficial Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) etapa a doua, fiind încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului, iar ordinele de finanţare pentru fiecare judeţ sunt în curs de semnare. A doua etapă a PNDL finanţează 9.500 de obiective de investiţii, din care 2.500 de creşe şi grădiniţe, 2.000 de şcoli şi 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiţii sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament”, informează Ministerul Dezvoltării Regionale.
Programul este structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean.
Ministrul Dezvoltării Regionale, vicepremierul Sevil Shhaideh, a anunţat că activitatea ministerului se desfăşoară normal, fără sincope, afirmând însă că absenţa unui guvern legitim riscă să pericliteze lucrările prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
„În acest moment este important ca această criză politică să se încheie cât mai repede pentru ca noul Guvern să-şi intre în atribuţii şi proiectele majore, inclusiv PNDL 2, să fie rapid aplicate. Semnarea ordinelor de finanţare reprezintă un prim pas în vederea implementării proiectelor. Orice zi care trece fără un guvern legitim pune în pericol demararea lucrărilor ce rezolvă probleme vitale pentru mii de localităţi. Primarii aşteaptă să încheie contracte pentru ca problemele comunităţilor nu mai pot fi amânate”, a declarat Sevil Shhaideh, ministru demisionar al MDRAPFE.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, pe 3 mai, la o dezbatere la Suceava, că, în ultimii ani, multe investiţii locale s-au realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), însă, în pofida beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii - primari fericiţi şi primari nefericiţi - de multe ori pe criterii politice.
”Aş vrea să aduc în discuţie tema resurselor pe care le administraţi. Cu toţii aţi beneficiat atât de fonduri publice, cât şi de fonduri europene. Aţi construit sau refăcut spitale, dispensare, şcoli, drumuri. În ultimii ani, multe dintre aceste obiective s-au realizat printr-un instrument binecunoscut, aşa-numitul PNDL, Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Şi în ciuda beneficiilor certe, Programul a avut aproape întotdeauna o mare problemă de transparenţă, a împărţit ţara în două categorii: primari fericiţi şi primari nefericiţi, beneficiari ai Programului sau eliminaţi de pe lista Programului, de multe ori din criterii politice”, a afirmat Iohannis la o dezbatere au autorităţile locale din judeţul Suceava.
El a precizat că, după cum a fost informat, cei din sală sunt reprezentanţi ai partidelor care au fost şi la putere, şi în opoziţie, şi astfel bănuieşte că au fost ”ba printre cei fericiţi, ba printre cei mai puţin fericiţi”.
”În consecinţă, putem fi cu toţii de acord că este timpul să conştientizăm faptul că avem nevoie de politici coerente şi responsabile, care să transceadă culoarea politică, şi că s-a înţeles faptul că toate măsurile adoptate se răsfrâng, înainte de toate, asupra milioanelor de români”, a subliniat preşedintele.
Ministerul Dezvoltării începe etapa a doua a PNDL; primesc finanţare 9.500 de obiective de investiţii
17 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- pndl,
- minister,
- dezvoltare,
- finantare,
- investitii
(222 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Mihai Tudose va lansa un Task Force pentru românii abuzaţi la muncă în Spania
(1 august 2017)
89 vizualizări
Alegeri parlamentare 2020. Secţie de votare din Bucureşti, închisă temporar. 2 persoane din comisia electorală au COVID
(6 decembrie 2020)
94 vizualizări
Grevă spontană la CFR!
(20 decembrie 2021)
65 vizualizări
Militarii şi poliţiştii vor avea pensie specială. Cum se va calcula valoarea acesteia
(9 martie 2016)
462 vizualizări
Ministrul Economiei : Oltchim nu va intra în faliment!
(1 aprilie 2014)
86 vizualizări
Raed Arafat, prima reacţie după decizia CCR: Mă întreb cum vom explica situaţia în cazul în care am ajunge să pierdem tot ce am câştigat în ultimele două luni
(7 mai 2020)
360 vizualizări
„Mica graţiere“ a deţinuţilor din România
(19 octombrie 2017)
2512 vizualizări
CERT-RO avertizează asupra unor atacuri de tip phishing, care vizează clienţii BCR.
(12 februarie 2021)
32 vizualizări
Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare
(24 februarie 2016)
83 vizualizări
Sfaturile medicului despre cum să ne protejăm de coronavirus, la locul de muncă. Este sau nu indicat ca oamenii să poarte măşti?
(5 martie 2020)
118 vizualizări
Perchezitii în Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Teleorman şi Călăraşi la firme care vând îmbrăcăminte şi încălţăminte
(24 noiembrie 2016)
660 vizualizări
România a cucerit 45 de medalii la Jocurile Europene de vară Special Olympics 2014
(21 septembrie 2014)
87 vizualizări
Cadouri de la Familia Regală pentru localnicii săraci din Săvârşin
(24 decembrie 2013)
213 vizualizări
Fermierii reclamă că nu au primit subvenţiile. Ce spune ministrul Agriculturii
(29 octombrie 2014)
67 vizualizări
Populaţia României a scăzut cu 121 mii de persoane anul trecut, la 19,5 milioane de rezidenţi. Emigraţia şi sporul natural negativ, principalele cauze.
(29 august 2018)
247 vizualizări
Şoferii îşi vor putea alege singuri perioada în care le va fi suspendat permisul
(11 septembrie 2019)
71 vizualizări
Olaf Scholz: Aderarea României şi Bulgariei la Schengen trebuie să urmeze „curând”
(15 decembrie 2022)
12 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024